Propunerea legislativă „2 Mai” a fost depusă la Parlament. Alina Gorghiu: Traficanţii de droguri nu vor mai scăpa de închisoare

Propunerea legislativă „2 Mai” a fost depusă la Parlament. Alina Gorghiu: Traficanţii de droguri nu vor mai scăpa de închisoare

Propunerea legislativă “2 Mai”, care prevede ca traficanţii de droguri de mare risc să nu mai poată scăpa de închisoare, a fost depusă miercuri la Parlament, a anunţat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, informează News.ro.

Propunerea legislativă ”2 Mai”, iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă astăzi la Camera Deputaţilor şi va intra pe traseul legislativ, a transmis Alina Gorghiu, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, a fost solicitată procedura de urgenţă. “Măsurile propuse vor viza combaterea traficului, iar rigorile noilor prevederi legislative vor fi suportate de traficaţi”, spune ministrul Justiţiei.

”Tragediile din ultima vreme, precum cea de la 2 Mai, impun îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru a lupta eficient împotriva drogurilor. Dacă am fi avut această lege mai devreme, Roberta şi Sebastian, victimele accidentului din vara aceasta produs pe fondul consumului de droguri, poate ar fi fost alături de colegii lor la facultate acum. Prin această iniţiativă se propune eliminarea posibilităţii suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de legea 143/2000. Traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea scăpa de închisoare”, afirmă Alina Gorghiu.

Creşterea numărului de dosare penale pe droguri

Ministrul Justiţiei arată că noul proiect de lege ”este răspunsul necesar faţă de creşterea numărului de cauze penale având ca obiect infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri”.

”În acest sens, menţionăm faptul că, în anul 2023, până la finele lunii septembrie, numărul de astfel de cauze de soluţionat a fost de 22.135 faţă de 18.233 în aceeaşi perioada din 2022. Dintre acestea, 10.780 de cauze au fost nou înregistrate faţă de 8.484 în aceeaşi perioadă a anului 2022”, arată ministrul.

Alina Gorghiu mai precizează că, ”prin iniţiativa depusă astăzi se propune creşterea de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani a pedepselor prevăzute de legea 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”.

”Modernizarea legislaţiei în acest domeniu este cu atât mai importantă cu cât la finalul lui 2022, Agenţia UE anti-drog monitoriza 930 de noi substanţe psihoactive (NSP). Aceste substanţe chimice, realizate în laboratoare clandestine, produc efecte mult mai grave asupra sănătăţii decât drogurile tradiţionale, iar preţul lor este mai accesibil comparativ cu cel al drogurilor de mare risc, ceea ce le face să devină atractive de experimentat pentru tineri. În prezent, cea mai mică vârstă de debut declarată a consumului de substanţe psihoactive este de 12 ani. Consumul acestor substanţe la vârste fragede, provoacă consecinţe severe asupra creşterii şi dezvoltării umane”, se mai precizează în comunicat.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *