”Putin este responsabil de moartea lui Navalnîi”, acuză Joe Biden. Președintele SUA spune că este indignat, dar „nu surprins” de anunțul decesului

”Putin este responsabil de moartea lui Navalnîi”, acuză Joe Biden. Președintele SUA spune că este indignat, dar „nu surprins” de anunțul decesului

Președintele american Joe Biden a declarat vineri, 16 februarie, că Vladimir Putin este în totalitate responsabil pentru moartea lui Aleksei Navalnîi în închisoarea din Rusia, unde principalul critic al Kremlinului se afla din 2021, relatează Reuters, Sky News și The Guardian.

Într-o conferință de presă susținută la Casa Albă, în primele sale comentarii după ce a aflat că Navalnîi a murit, Biden a declarat că, “la fel ca milioane de oameni din întreaga lume”, nu a fost “literalmente surprins de anunțul privind moartea lui Aleksei Navalnîi”. Totodată, liderul american s-a declarat “indignat” de această veste.

Fiți siguri. Putin este vinovat de moartea lui Navalnîi. Putin este responsabil. Ceea ce s-a întâmplat și evoluează este încă o dovadă a brutalității lui Putin. Nimeni nu ar trebui păcălit, nici în Rusia, nici acasă, nici oriunde în lume. Putin nu vizează doar cetățeni ai altor țări, așa cum am văzut în ceea ce se întâmplă în Ucraina chiar acum, ci (comite) și crime teribile împotriva propriului popor.

Joe Biden:

“El s-a ridicat, cu curaj, împotriva corupției, violenței și tuturor lucrurilor rele pe care le făcea guvernul lui Putin”, a mai spus Biden la Casa Albă, despre Navalnîi.

“Această tragedie ne amintește de miza acestui moment. Trebuie să asigurăm finanțarea pentru ca Ucraina să poată continua să se apere”, a precizat liderul american.

“Istoria e cu ochii pe Camera Reprezentanților”, a adăugat Biden, în contextul în care republicanii de linie dură blochează un proiect de lege de sprijin vital pentru Ucraina în această cameră a Congresului SUA, după ce legea a trecut de Senat cu sprijin bipartizan.

Biden a continuat, criticând comentariile făcute de Donald Trump, potrivit cărora nu ar apăra unii aliați NATO în fața Rusiei dacă republicanul ar fi ales din nou președinte.

“Putin și întreaga lume ar trebui să știe. Dacă vreun adversar ne-ar ataca, aliații noștri din NATO ne-ar susține, iar dacă Putin ar ataca un aliat NATO, SUA vor apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO”, a punctat Biden.

Președintele american avertizase, după întâlnirea cu Vladimir Putin din iunie 2021, că moartea lui Nalvanîi ar risca să aibă consecințe devastatoare pentru Rusia.

Întrebat cu ce consecințe se va confrunta acum Putin, Biden a spus: “Asta a fost acum trei ani, între timp (rușii) s-au confruntat cu o mulțime de consecințe”. El a amintit de sancțiunile împotriva Rusiei și de numărul de soldați ruși care au fost uciși în Ucraina.

Anterior, în cursul zilei de vineri, Casa Albă anunțase că încearcă să verifice informațiile despre moartea lui Navalnîi în colonia penitenciară rusă aflată la nord de Cercul Polar, unde acesta a fost încarcerat în urmă cu mai puțin de două luni.

Vestea morții lui Navalnîi a adus un nou “fior” în relațiile deja înghțate dintre SUA și Rusia, notează Reuters.

Biden și Putin rămân profund în dezacord în ceea ce privește invazia Rusiei în Ucraina, lansată în urmă cu doi ani, iar Biden îi îndeamnă pe republicanii de linie dură din Congresul SUA să susțină fondurile suplimentare menite să aducă mai multe arme pentru armata ucraineană.

Rusia ocupă un loc important în campania electorală din SUA, în contextul în care Biden încearcă să fie reales, în noiembrie.

Campania de realegere prezidențială a lui Biden a lansat vineri un nou spot publicitar, de un minut, în care actualul președinte îl atacă pe Trump pentru declarațiile despre abandonarea NATO. Spotul publicitar le este adresat în principal celor 2,5 milioane de alegători americani din Michigan, Wisconsin și Pennsylvania care își au strămoșii în statele NATO ce se învecinează cu Rusia.

Foto: Profimedia Images

Citiți și: LIVE | Aleksei Navalnîi a murit în închisoare, au anunțat autoritățile ruse. Cel mai puternic opozant al lui Putin era închis într-un penitenciar din Siberia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *