Putin spune că Ucraina are doar „câteva zeci, poate sute” de soldați ruși prizonieri: „Noi avem mii de ucraineni!”

Putin spune că Ucraina are doar „câteva zeci, poate sute” de soldați ruși prizonieri: „Noi avem mii de ucraineni!”

Vladimir Putin a vorbit miercuri, 31 ianuarie, despre avionul militar rusesc prăbușit în regiunea Belgorod și în care rușii susțin că se aflau 65 de prizonieri ucraineni care urmau să fie eliberați la schimb cu prizonieri ruși. În acest context, președintele Rusiei a declarat că numărul de militari ruși captivi în Ucraina e extrem de mic, relatează Meduza.

Pe 31 ianuarie, din postura de candidat la președinție, Vladimir Putin s-a întâlnit cu membrii apropiați din staff-ul de campanie, la Gostinii Dvor. Acolo a răspuns unor întrebări și a vorbit despre subiecte pe care le consideră importante. Context în care a spus că sisteme de apărare Patriot au doborât avionul militar care ar fi transportat prizonieri ucraineni.

Putin a susținut că Forțele Armate ucrainene ar fi putut doborî avionul din neglijență. „Forțele armate ucrainene au doborât avionul nostru, care transporta 65 de militari de-ai lor, destinați schimbului de prizonieri. Ai întrebat de ce au făcut asta. Nu știu. Nu înțeleg”, a spus Putin. El a mai adăugat că, și în situația în care avionul a fost doborât accidental, „este tot o crimă”.

În plus, președintele a spus că Rusia nu intenționează să oprească schimburile de prizonieri, în ciuda a ceea ce s-a întâmplat. El a mai spus că raportul dintre prizonierii ruși și ucraineni este „unu la zece”. „Avem mii, ei au câteva zeci, poate sute. Dar îi vom lua în continuare pe băieții noștri, dacă partea ucraineană este pregătită pentru asta, și ei dau un semnal că sunt pregătiți”, a adăugat Putin.

Un avion de transport militar Il-76 s-a prăbușit în apropierea satului Iablonovo, din regiunea Belgorod, pe 24 ianuarie. După prăbușire, Ministerul rus al Apărării a anunțat că la bordul avionului se presupune că se aflau 65 de prizonieri de război ucraineni care erau transportați pentru schimb. Ministerul a numit incidentul un atac terorist, acuzând Ucraina pentru asta. La rândul lor, autoritățile ucrainene au confirmat pregătirea schimbului, dar nu și moartea prizonierilor.

Pe 31 ianuarie a avut loc un schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Ministerul rus al Apărării a declarat că s-a desfășurat după formula „195 la 195”, în timp ce președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a scris pe canalul său Telegram despre întoarcerea a 207 persoane, inclusiv civili.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *