„Rabla pentru sobe” 2024. Ce modificări a anunțat Ministerul Mediului?

„Rabla pentru sobe” 2024. Ce modificări a anunțat Ministerul Mediului?

Una dintre morificările anunțate de ministru este extinderea listei de echipamente și cheltuieli  considerate eligibile pentru decontare cu acele costuri legate de instalarea unui coş de fum care să pună în siguranţă soba respectivă.

 

Rabla pentru sobe 2024. Aplicația informatică

“Suntem în grafic cu tot ceea ce ne-am propus. Important este ca, în sezonul rece al anului acesta, beneficiarii, cei care vor obţine această finanţare, să se poată bucura de aceste echipamente.

Asta înseamnă că, până la iarnă, va trebui să deschidem apelul, să permitem oamenilor să se înscrie, să permitem firmelor să instaleze acele sobe şi, bineînţeles, să le decontăm”, a spus Fechet.

Ministrul Mediului a anunţat, la jumătatea lunii ianuarie, lansarea în consultare publică a Ghidului de finanţare pentru Programul-pilot „Rabla pentru sobe„.

Programul privind acordarea de sprijin în vederea achiziţionării de aparate pentru încălzirea locuinţelor va avea un buget de 500 milioane lei.

Se adresează solicitanţilor din comunele situate în 27 de judeţe, conform Legii muntelui nr. 197/2018, iar fiecare solicitant poate primi finanţare reprezentând 70% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 10.000 lei, inclusiv TVA pentru fiecare aparat de încălzire care deserveşte o gospodărie.

Rabla pentru sobe 2024. Condiții de înscriere

Aparatele pentru încălzirea locuinţelor vor putea folosi drept combustibil lemnul pentru foc, peleţi sau bricheţi.

Sunt acceptate inclusiv termosobele, şemineele, termoşemineele care respectă standardele din Directiva EcoDesign:

– putere nominală de 8kw – 35kw

– randament de minimum 80%

– emisii de particule (PM) sub 40mg/m3

– emisii de gaze volatile sub 120 mg/mc

– emisii de monoxid de carbon sub 1.500 mg/mc

– emisii de oxizi de azot sub 300 mg/mc.

În cadrul unei sesiuni de înscriere, un solicitant poate transmite o singură cerere de înscriere, prin intermediul aplicaţiei informatice dedicate Programului

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *