Radu Oprea, întrebat despre PNL-iștii care trec la PSD: E vorba de performanță. Se vede managementul bun al primarilor PSD / Sunt specialiști care spun că economia României va fi cea mai performantă din Europa (VIDEO)

Radu Oprea, întrebat despre PNL-iștii care trec la PSD: E vorba de performanță. Se vede managementul bun al primarilor PSD / Sunt specialiști care spun că economia României va fi cea mai performantă din Europa (VIDEO)

Liderul social-democrat Radu Oprea, care e și ministru al Economiei, a declarat marți, pentru B1 TV, că mulți aleși locali PNL trec la PSD deoarece e firesc să vrei să faci parte dintr-o echipă performantă. El a mai susținut că economia României va avea performanțe foarte bune anul acesta, deși vor fi mai multe rânduri de alegeri.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.

 

Radu Oprea, despre aleșii locali PNL care trec la PSD

 

Întrebat cum se explică faptul că tot mai mulți PNL-iști se transferă la PSD, Radu Oprea a răspuns: „Cred că aici e vorba de performanță, de faptul că sunt județe unde se vede managementul bun pe care reprezentanții PSD îl au și e firesc să-ți dorești să faci parte dintr-o echipă care e performantă, pentru că o echipă performantă aduce performanță inclusiv în comunitatea ta”.

 

Radu Oprea, despre economia României în 2024

 

„Avem un an complicat politic, cu patru rânduri de alegeri, dar ce am văzut din toate evaluările economiștilor e că acest an nu va afecta dinamica economiei românești și, cum spun cei de la The Economist, cum spun celelalte instituții, inclusiv OECD – că azi avem lansarea programului economic la Palatul Victoria – văd una dintre cele mai puternice creșteri economice din Europa, prima sau a doua anul acesta și o creștere economică cu perspective pe următorii ani. Sunt economiști care spun că economia României va fi cea mai performantă. Eu cred că e un lucru important că actualul guvern reușește să imprime aceste tendițe în economia românească”, a mai spus Radu Oprea.

Întrebat despre previziunile sumbre făcute de unii economiști, Oprea a răspuns: „Vestitorii apocalipsei sunt deja cunoscuți în România. Din păcate, unii dintre ei au avut ocazia să facă ceva pentru economia românească și nu au făcut-o”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *