Raed Arafat, despre conflictul între locatari și pompieri la Craiova, în urma incendiului la trei blocuri. „Acest lucru nu va fi tolerat”

Raed Arafat, despre conflictul între locatari și pompieri la Craiova, în urma incendiului la trei blocuri. „Acest lucru nu va fi tolerat”

Raed Arafat, șeful DSU, a condamnat incidentul de joi, 7 septembrie, de la Craiova, unde mai mulți localnici au agresat pompierii veniți să stingă incendiul izbucnit la mansardele a trei blocuri din oraș, precizând că vor fi luate măsuri împotriva lor.

„Am fost informat personal de pompieri că au existat astfel de situații și urmează să fie înaintată sesizarea, dacă deja nu a fost înaintată de poliție, către procurori pentru luarea măsurilor pentru cei care au agresat pompierii. Acest lucru nu va fi tolerat indiferent care este motivul, situația sau care este motivul celui care a agresat pompierul”, a declarat Raed Arafat, la Antena3.

Potrivit șefului DSU, oamenii care au nemulțumiri privind intervenția pompierilor au la dispoziție căi legale pentru sesizări, „nu prin agresarea oamenilor care au venit să-și facă misiunea lor”.

Joi dimineață, un incendiu de proporții a izbucnit la trei blocuri de pe strada Aristizza Romanescu din Craiova. Pompierii au reușit să stingă incendiul după câteva ore, iar locatarii i-au acuzat pe pompieri că au venit nepregătiți, fără scară sau cu furtunuri sparte.

Oamenii le-au smuls pompierilor din mâini furtunurile cu care urmau să stingă incendiul, iar un bărbat l-a lovit cu palmele pe purtătorul de cuvânt al ISU, potrivit Digi24.

De asemenea, oamenii s-au plâns că o parte dintre hidranți nu au funcționat.

Legat de hidranți, Raed Arafat a spus că „este o problemă pe care o întâmpinăm la aproape fiecare intervenție la toate cartierele noi”, însă „nu se poate scuza nimic în ceea ce privește violență în cazul personalului de intervenție”.

„Dacă acolo au fost probleme de hidrant cu apă, pompierii vin la fața locului, dar dacă hidranții nu funcționează, dacă sunt probleme în cartier, pompierii vor lua măsuri și împotriva celor care ar trebui să se asigure că acești hidranți sunt funcționali”, a spus șeful DSU.

Potrivit ISU Dolj, în urma incendiului au ars în totalitate 26 de apartamente de la mansardă (9 în primul bloc, 5 în al doilea, 12 în al treilea).

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *