Raluka a vorbit despre perioada în care a vrut să se izoleze de lume. „Am făcut tot ce era de făcut. Oamenii tot vorbesc despre asta”

Raluka a vorbit despre perioada în care a vrut să se izoleze de lume. „Am făcut tot ce era de făcut. Oamenii tot vorbesc despre asta”

Raluka, în vârstă de 33 de ani, a vorbit despre cea mai grea perioadă din viața ei. Artista și-a deschis sufletul și a dezvăluit detalii despre un subiect sensibil. Ani la rând vedeta s-a confruntat cu bullyingul din cauza acneei.

În trecut, Raluka povestea că a avut perioade în care se izola și altele în care se resemnase cu ideea că va avea acnee întreaga viață.

„M-am confruntat cu cea mai urâtă acnee, probabil, din toată industria muzicală. Este o problemă imensă, cu care se confruntă foarte mulți tineri. Am fost la foarte mulți dermatologi. Am luat Roaccutane de trei ori. Am luat antibiotic 8 luni în fiecare zi. Toate leacurile băbești de care ați auzit vreodată, le-am făcut. Toate tratamentele de care ați auzit, inclusiv vaccinul de la Cantacuzino. Am făcut tot ce era de făcut”, a declarat Raluka pentru Unica.ro

„A reușit să mă ajute, să mă scape de asta, o doamnă doctor din Belgia. Mi-a dat cam același tratament ca aici. În schimb, am reușit să ajung la această doamnă cosmeticiană, la care n-am avut încredere să mă duc de la început. Am zis că ce poate să-mi facă mie cosmetica.

O zic foarte din topor pentru că cei care au această problemă înțeleg exact despre ce vorbesc. E foarte important să înțeleagă că trebuie să apeleze la specialiști care rezolvă problema atât din interior, cât și din exterior”, a mai declarat Raluka, pentru sursa citată.

„Trebuie să găsiți oamenii potriviți. Nu aveți încredere în toate produsele care sunt pe piață și care sunt puse pe Internet de toți influencerii. Când e o problemă serioasă, trebuie să se ocupe de piele un specialist. E un subiect foarte sensibil. S-a tot rostogolit de-a lungul anilor și oamenii tot vorbesc despre asta, dar habar nu au o mare parte din ei”, a încheiat Raluka.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *