Rapperul francez MHD a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru o crimă comisă în urmă cu 5 ani

Rapperul francez MHD a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru o crimă comisă în urmă cu 5 ani

Regele afro-trapului, rapperul MHD, al cărui nume real este Mohamed Sylla, a fost condamnat, sâmbătă seară, la 12 ani de închisoare pentru uciderea unui tânăr de 23 de ani în timpul unei încăierări mortale la Paris, în vara anului 2018, relatează Le Figaro, citat de News.ro.

După 14 ore de deliberări, un tribunal din Paris l-a condamnat pe rapperul francez în vârstă de 29 de ani pentru implicarea în uciderea lui Loic K, în vârstă de 23 de ani, într-o reglare de conturi între bande.

Alţi cinci dintre acuzaţi, care au fost judecaţi alături de Mohamed Sylla pentru crimă, au fost, de asemenea, condamnaţi la pedepse cuprinse între 10 şi 18 ani de închisoare. Trei bărbaţi au fost achitaţi.

Procurorul general ceruse, joi, două achitări şi pedepse cuprinse între 13 şi 20 de ani de închisoare pentru ceilalţi şapte inculpaţi, dintre care 18 ani de închisoare pentru rapper.

Într-o ultimă declaraţie, sâmbătă dimineaţă, Mohamed Sylla a negat din nou orice implicare în linşajul sângeros: „De la început, mi-am susţinut nevinovăţia în această afacere şi voi continua să îmi susţin nevinovăţia”, a spus rapperul MHD.

De teama represaliilor, aproape toţi martorii acuzării nu s-au prezentat atunci când au fost convocaţi de Curtea de Assise din Paris. Acuzarea şi apărarea au acum la dispoziţie 10 zile pentru a depune recurs.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 2018, Loik K., un tânăr de 23 de ani din cartierul de locuinţe Grange-aux-Belles, a fost călcat de un Mercedes aparţinând lui Mohamed Sylla, apoi bătut şi înjunghiat până la moarte de zece indivizi cu cagule.

Maşina a fost găsită incendiată într-o parcare a doua zi. Autorii atacului aparţineau cartierului de locuinţe Chaufourniers, un cartier rival cu care au loc confruntări din ce în ce mai sângeroase.

Deşi rapperul de 29 de ani a negat implicarea, un locuitor din zonă a filmat incidentul din vara anului 2018 de la fereastra sa, iar maşina a fost rapid identificată ca aparţinând MHD.

De asemenea, alţi martori l-au identificat pe rapperul MHD după tunsoare şi un pulover, relatează AFP.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *