Răspuns „diplomatic” oferit de ambasadoarea SUA în România, întrebată de candidatura lui Klaus Iohannis la șefia NATO

Răspuns „diplomatic” oferit de ambasadoarea SUA în România, întrebată de candidatura lui Klaus Iohannis la șefia NATO

Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, a declarat miercuri, 13 martie, la Suceava, că SUA au un respect deosebit pentru preşedintele României, Klaus Iohannis, răspunzând astfel unei întrebări cu privire la anunţul şefului statului privind intenţia sa de a candida pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord Atlantice (NATO), scrie Agerpres.

De altfel, răspunsul ambasadoarei a fost unul care poate fi catalogat drept ,,diplomatic”, aceasta vorbind în termeni generici despre rolul ,,cheie” al României ca țară membră a alianței militare conduse de SUA. Kavalec nu a spus nimic care să sugereze dacă SUA sprijină sau nu candidatura lui Iohannis.

„România este un partener cheie pentru SUA în cadrul NATO, contribuie cu un procent de 2,5 din PIB pentru apărarea sa. România este un aliat cheie şi un partener pe parcursul acestui război teribil de la graniţe şi noi avem cel mai înalt respect pentru preşedintele Iohannis”, a afirmat Kathleen Kavalec.

Diplomatul american a participat, miercuri, la Suceava, la vernisarea expoziţiei fotografice itinerante „Noi, Poporul/ We the People”, care celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre SUA şi România.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. „Îmi asum această candidatură în numele României”, a spus Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Ulterior, președintele a publicat, în Politico, un „decalog” în care își expune viziunea cu privire la viitorul NATO.

Principalul contracandidat al lui Iohannis la șefia alianței militare conduse de SUA este premierul olandez demisionar Mark Rutte, SUA dând mai multe semnale până acum că îl susțin.

Citiți și:

Iohannis anunță că va candida pentru funcția de secretar general al NATO: Alianța „are nevoie de o reînnoire”
„Rusia va rămâne cea mai semnificativă și directă amenințare”. Iohannis publică, în Politico, un „decalog” în care își expune planul pentru alianța militară
Cum e ales șeful NATO și cine e principalul contracandidat al lui Iohannis. Mark Rutte are susținerea SUA, Franței, Germaniei și Marii Britanii
Traian Băsescu reia atacurile la adresa lui Mark Rutte, după anunțul lui Iohannis privind candidatura la șefia NATO: „A făcut destul rău României”
„O pereche de mâini sigure”: Cine este Mark Rutte, premierul olandez favorit să preia șefia NATO
Cristian Pîrvulescu, despre candidatura lui Iohannis la NATO: Este un politican care îşi pregăteşte mişcările ca un mare maestru de şah
Rolul și principalele atribuții ale secretarului general al NATO, funcția la care Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura
Kelemen Hunor, despre anunțul lui Iohannis privind șefia NATO: „N-a fost o surpriză pentru nimeni”. Liderul UDMR explică de ce președintele „ține împreună PSD și PNL”
„Nu are șanse. Este un candidat care divizează NATO”, scrie presa germană despre candidatura lui Iohannis la șefia alianței militare

Foto: Hepta.ro

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *