Război în Ucraina, ziua 710: Guvernul de la Kiev nu se lasă! Casa Albă, informată că Zelenski vrea să îl demită pe generalul Valeri Zalujni – LIVE TEXT

Război în Ucraina, ziua 710: Guvernul de la Kiev nu se lasă! Casa Albă, informată că Zelenski vrea să îl demită pe generalul Valeri Zalujni – LIVE TEXT

UPDATE 6:20 – SURSE: Guvernul de la Kiev a anunţat Casa Albă că vrea să îl demită pe Zalujni

Guvernul ucrainean a informat Casa Albă că intenţionează să îl demită pe comandantul armatei, generalul Valeri Zalujni, au declarat, vineri, două surse bine informate citate de Reuters, potrivit News.ro.

Măsura de a-l demite pe generalul Valeri Zalujni, care a intrat în conflict cu preşedintele Volodimir Zelenski în legătură cu strategia militară şi cu alte probleme, vine în urma contraofensivei ucrainene de anul trecut, care nu a reuşit să recupereze porţiuni semnificative din teritoriul acaparat de Rusia prin agresiune.

O sursă apropiată de biroul lui Zelenski a declarat că cei doi nu sunt de acord nici în privinţa unei noi campanii de mobilizare militară, preşedintele opunându-se propunerii lui Zalujni de a chema 500.000 de soldaţi noi.

Cu toate acestea, sursa a adăugat că procesul de demitere a lui Zalujni din funcţia de comandant-şef al forţelor armate ucrainene a fost suspendat pentru moment, în timp ce oficialii analizează cine ar trebui să fie înlocuitorul său.

O a doua sursă bine informată a declarat că Casa Albă nu şi-a exprimat o poziţie într-un fel sau altul cu privire la planul de înlocuire a lui Zalujni. „Aş dori să subliniez că răspunsul Casei Albe a fost că nu am sprijinit sau obiectat la decizia lor suverană”, a declarat sursa. „Casa Albă a transmis că este de competenţa Ucrainei să ia propriile decizii suverane cu privire la personalul său”, a insistat sursa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *