Răzvan Ioan Boanchiș, despre Steaua și FCSB de 7 mai: “Pentru cei sub 30 de ani, finala de la Sevilla e cum era pentru mine Petschovschi”

Azi e 7 mai 1986. Am făcut un calcul (“scazi 6 din 4, rămâi cu 8, ții una în minte”) și în prima fază l-am greșit. Mi-a dat 28. Ar fi fost una din puținele greșeli care te avantajează. De fapt, sunt 38.

38 de ani de la Sevilla, unde s-a jucat o finală de arhivă, care a iluminat sala de trofee a fotbalului românesc cu o cupă irepetabilă.

Mai fac un calcul. Pe primul l-am greșit, dar mi-am dat seama înainte să scriu. L-am povestit de dragul faptului că fotbalul are și efecte de Gerovital. Dacă îl voi greși și pe al doilea, dumneavoastră hotărâți.

Dacă finala de la Sevilla s-a jucat în urmă cu 38 de ani înseamnă că au înțeles ceva din ea doar oamenii care au AZI peste 45 de ani. Pentru acei iubitori ai fotbalului e foarte important dacă Steaua e sau nu e FCSB.

Răzvan Ioan Boanchiș despre Steaua și FCSB de 7 mai: “Pentru cei sub 30 de ani, finala de la Sevilla e cum era pentru mine Petschovschi”

Dacă Steaua e FCSB contează, destul de mult, și pentru cei care au peste 35 de ani, fiindcă Steaua a mai avut o echipă de Champions League și după 1992, când a luat de 6 ori (sau de 7?) la rând campionatul.

Pentru cei sub 30 de ani, finala de la Sevilla e, fără exagerare, cum era pentru mine Petschovschi (habar n-am dacă am ortografiat corect).

Tatăl meu (era din Arad, Dumnezeu să-l odihnească!) îmi zicea că Petschovschi a fost cel mai mare fotbalist român, iar eu îngăimam “mda, mda!”

Unde vreau să ajung? Tinerii n-au nicio problemă să declare că sunt fecesebiști. Niciuna, absolut niciuna. Vezi la știrile PRO TV câte un baiețel de zece ani care se lăuda “io țin cu FCSB!” Dacă vor să îngroape Steaua, domnii generali pot să tragă în continuare de acest brand.

Cu 1000 sau 2000 de spectatori la meciurile jucate (e pretențios formulat) de CSA Steaua e ca și cum ar ține brandul într-un sertar, să se îngălbenească.