Reacția premierului din Papua Noua Guinee după ce Joe Biden a afirmat că unchiul său a fost mâncat de canibali. „Țara mea nu merită să fie etichetată ca atare”

Reacția premierului din Papua Noua Guinee după ce Joe Biden a afirmat că unchiul său a fost mâncat de canibali. „Țara mea nu merită să fie etichetată ca atare”

După ce Joe Biden a afirmat că unchiul său a fost mâncat de canibali în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prim-ministrului din Papua Noua Guinee a reacționat, acuzându-l pe președintele american de denigrare a populației sale.

Joe Biden a fost prezent la o festivitate militară din Pennsylvania

Gafa președintelui american a avut loc în cadrul unei festivități militare din Pennsylvania privind cel de-Al Doilea Război Mondial. În acest context, Joe Biden a povestit despre nchiul său, Ambrose Finnegan, aviator al Army Air Corps, care a fost doborât în Papua Noua Guinee și al cărui corp nu a fost găsit nicidoată, pentru că a fost mâncat de canibali.

„Nu i-au găsit niciodată cadavrul, pentru că în acea parte a Noii Guinee existau cu adevărat o mulțime de canibali” a declarat Joe Biden. Președintele a făcut referire la zona estică a țării din Pacificul de Sus, potrivit Adevărul.ro.

 

Reacția premierului statului

 

James Marape, premierul din Papua Noua Guinee l-a acuzat pe președintele american că a denigrat întreaga națiune. „Preşedintele american a părut să sugereze că unchiul său a fost mâncat de canibali. (…) Comentariile președintelui Biden pot fi fost o scăpare de exprimare; totuși, țara mea nu merită să fie etichetată ca atare”, a spus, luni, prim-ministrul James Marape într-o declarație pentru AP

 

Premierul a precizat că țara sa a fost implicată într-un război care nu o privea, și le-a sugerat americanilor să vină să strângă resturile soldaților morți, dar și să curețe zona de minele și epavele lăsate în urmă.

 

„Al Doilea Război Mondial nu a fost făcut de poporul meu; totuși, acesta a fost târât inutil într-un conflict care nu a fost făcut de el”, a spus premierul.

 

„Teatrele de război din Papua Noua Guinee și din Insulele Solomon sunt multe și sunt pline de rămășițe ale celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv rămășițe umane, epave de avioane, epave de nave, tuneluri și bombe. Poporul nostru trăiește zilnic cu teama de a fi ucis de bombele detonate din cel de-al Doilea Război Mondial”, a ţinut să adauge James Marape.

 

„Rămășițele celui de-al Doilea Război Mondial zac împrăștiate peste tot în Papua Noua Guinee, inclusiv avionul care l-a transportat pe unchiul președintelui Biden”, a mai spus premierul.

 

„Poate că, având în vedere comentariile președintelui Biden și reacția puternică din Papua Noua Guinee și din alte părți ale lumii, este timpul ca SUA să găsească cât mai multe rămășițe ale celui de-al Doilea Război Mondial în PNG, inclusiv cele ale militarilor care și-au pierdut viața, precum Ambrose Finnegan”, a comentat el.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *