Reacții ironice ale oficialilor ruși după declarația lui Macron despre trimiterea de trupe franceze în Ucraina: „Ar face bine să își amintească de cum s-a terminat pentru Napoleon și soldații săi”

Reacții ironice ale oficialilor ruși după declarația lui Macron despre trimiterea de trupe franceze în Ucraina: „Ar face bine să își amintească de cum s-a terminat pentru Napoleon și soldații săi”

Președintele Dumei de Stat a Rusiei, Viacelsav Volodin, l-a avertizat pe președintele francez Emmanuel Macron că o eventuală trimitere de trupe în Ucraina se va încheia cum s-a terminat campania lui Napoleon, relatează Politico.

 

Reacții ironice ale oficialilor ruși după declarația lui Macron

 

Viaceslav Volodin, membru din anturajul lui Vladimir Putin, a răspuns declarațiilor făcute de președintele Franței, care refuzase să excludă o eventuală trimitere de trupe occidentale în războiul din Ucraina.

„Înainte de a face astfel de declarații, Macron ar face bine să își amintească de cum s-a terminat pentru Napoleon și soldații săi, dintre care peste 600.000 au rămas întinși peste pământul umed”, a declarat oficialul rus, făcând aluzie la eșecul invaziei franceze din 1812.

Numărul exact de decese pe care le-a suferit armata lui Napoleon este contestat, dar în general istoricii plasează bilanțul la peste 300.000.

Președintele Dumei de Stat a Rusiei l-a acuzat pe Emmanuel Macron că dorește „să iște un al treilea război mondial” pentru a rămâne la putere.

 

Medvedev a făcut și el aluzie la Napoleon și invazia eșuată a francezilor

 

Afirmațiile lui Viaceslav Volodin și-au găsit ecou în declarațiile făcute de vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev.

„Tragicii și meschinii moștenitori ai lui Bonaparte (…) sunt dornici de răzbunare cu amploare napoleonică și strigă prostii aprige și extrem de periculoase”, susține Dmitri Medvedev.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *