Real Madrid, o nouă finală de CL după un meci nebun

RMAG news

 Real Madrid – Borussia Dortmund. Aceasta este finala Champions League care se desfășura pe data de 1 iunie, de la ora 22:00, pe stadionul londonez Wembley.

 

Ibericii au învins cu 2-1, goluri venite parcă din cer, în minutele 88 și 90 de la același jucător abia intrat pe teren, Joselu. Meciul a avut toate ingredientele unui spectacol greu de uitat, cu echipa germană deschizând scorul în plină dominare madrilenă neconcretizată doar pentru că barele l-au ocrotit în trei rânduri pe portarul Manuel Neuer. Când se părea că, orice ar face, oamenii lui Carlo Ancelotti vor avea soarta a ceea ce au trăit jucătorii lui PSG cu o seară înainte, în returul de acasă cu Borussia Dortmund (ei patru bare, germanii un gol, unicul din meci) totul s-a schimbat în numai 120 de secunde. Îngerul Neur, autor al unor parade aproape ireale, a luat costumația de demon, scăpând mingea din brațe la un șut banal de la distanță al lui Vinicius.

Uriașul Joselu a fost acolo și cu golul său se deschideau ușile spre prelungiri. Însă aproape imediat o nouă șarjă a Madridului s-a încheiat cu al doilea gol al rezervei venite de puțin timp de pe bancă. VAR a confirmat justețea golului și Santiago Bernabeu a întrecut în intensitate o erupție a vulcanului Etna. Au urmat nu mai puțin de 14 minute de prelungiri, cât o repriză suplimentară, și la ultima fază partida a avut apogeul. Mai exact un gol care transforma stadionul într-un uriaș mormânt pentru fanii Realului. Doar că arbitrul polonez Marciniak, la semnalizarea asistentului, nu a validat golul pe motiv de ofsaid, însă decizia s-a dovedit eronată după analizare fazei. Adică golul a fost anulat incorect.

The post Real Madrid, o nouă finală de CL după un meci nebun appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *