Record la pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Catedrala din Iaşi: 65.000 de oameni stau la rând, timpul de aşteptare a depășit 25 de ore

Record la pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Catedrala din Iaşi: 65.000 de oameni stau la rând, timpul de aşteptare a depășit 25 de ore

Peste 15.000 de oameni participă sâmbătă, 14 octombrie, la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp alți 65.000 aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, a relatat news.ro.

Sfânta Liturghie se desfăşoară pe o scenă amenajată pe pietonalul Ştefan cel Mare, în faţa catedralei ieşene, slujba fiind oficiată de zeci de preoţi din România, Grecia, Republica Moldova, Etiopia, Georgia şi Siria.

Peste 15.000 de oameni participă la acest eveniment, zona centrală a oraşului fiind blocată circulaţiei, iar slujba poate fi urmărită pe mai multe ecrane mari montate în zona Catedralei Mitropolitane.

Pelerinii continuă să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la rând aşteptând aproximativ 65.000 de credincioşi. Rândul măsoară câţiva kilometri, iar timpul de aşteptare depăşeşte 25 de ore. Organizatorii susţin că este vorba de un record de participare pentru ultimii ani.

În total, de la începerea pelerinajului, au trecut pe la racla cu sfintele moaşte peste 230.000 de persoane.

Pelerinajul religios de la Iaşi ar urma să se încheie duminică seară, când moaştele Sfintei Cuvioasa Parascheva vor fi reintroduse în Catedtrala Mitropolitană din Iaşi.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *