Recunoaștere. Bruce Springsteen se alătură unor nume faimoase

Rmag Breaking News

Rockerul american Bruce Springsteen va deveni în acest an primul compozitor non-britanic care va fi recompensat cu Ivors Academy Fellowship, cea mai prestigioasă distincţie atribuită de asociaţia care decernează premiile Ivor Novello, dedicate compozitorilor din Regatul Unit, informează Reuters.

În vârstă de 74 de ani, cântăreţul, compozitorul şi chitaristul american va fi recompensat pentru „contribuţia sa extraordinară la arta de a compune cântece şi pentru impactul său asupra peisajului cultural din Marea Britanie”, în cadrul premiilor anuale pentru compozitori şi autori de coloane sonore, care vor fi decernate în luna mai la Londra, a anunţat marţi Ivors Academy.

Bruce Springsteen, interpretul unor cântece precum „Born in the U.S.A.” şi „The River”, va deveni cel de-al 27-lea artist recompensat cu Ivors Academy Fellowship, alăturându-se astfel altor nume faimoase din industria muzicală, precum Elton John, Sting, Kate Bush şi Paul McCartney.

Rockerul american s-a declarat „mândru să devină primul compozitor internaţional care va fi premiat de Ivors Academy”.

Bruce Springsteen, a cărui carieră discografică se întinde pe o perioadă de aproximativ 50 de ani, începând cu lansarea albumului său de debut din 1973, „Greetings from Asbury Park, N.J.”, a vândut peste 140 de milioane de discuri în întreaga lume.

Originar din New Jersey şi supranumit „The Boss”, el are în palmares numeroase trofee importante, inclusiv 20 de premii Grammy şi un premiu Oscar. A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în anul 1999.

Cel de-al 21-lea album de studio al său, „Only the Strong Survive”, o colecţie de coveruri ale unor piese R&B şi soul, a fost lansat în 2022.

Premiile Ivor Novello, care poartă numele unui compozitor şi actor galez de la începutul secolului al XX-lea, au fost decernate pentru prima dată în 1956.

Nominalizările la categoriile competiţionale din acest an vor fi anunţate în luna aprilie, iar ceremonia de înmânare a premiilor va avea loc pe 23 mai.

The post Recunoaștere. Bruce Springsteen se alătură unor nume faimoase appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *