Reducere 90% pe tren până la 30 de ani pentru studenți și gratuitate la metrou pentru elevii din Ilfov, măsuri anunțate de ministrul educației

Reducere 90% pe tren până la 30 de ani pentru studenți și gratuitate la metrou pentru elevii din Ilfov, măsuri anunțate de ministrul educației

Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a declarat vineri, 8 septembrie, că studenţii vor avea reducere de 90% pe transportul feroviar, iar vârsta până la care se acordă facilitatea a fost majorată până la 30 de ani, iar elevii din școlile și liceele din Ilfov au și ei gratuitate la metroul bucureștean în următorul an școlar.

„O primă hotărâre de guvern vizează transportul elevilor şi reducerile acordate. Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat beneficiază de gratuitate la serviciile de transport public local, inclusiv metropolitan şi judeţean, rutier, naval, cu metroul precum şi feroviar, pentru toate categoriile de trenuri clasa a II-a, pe tot parcursul anului şcolar”, a anunţat ministrul educaţiei, citat de news.ro.

Ligia Deca a adăugat că au fost stabilite facilităţi suplimentare la transportul elevilor, faţă de ceea ce a fost până acum, prin introducerea unei noi categorii de beneficiari la gratuitate privind transportul, şi anume şcolile înscrise în registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum străin.

„De asemenea, s-a prevăzut că elevii din învăţământul preuniversitar care locuiesc şi învaţă în judeţul Ilfov beneficiază de gratuitate la transportul cu metroul”, a precizat Deca. Ea a menţionat că gratuitatea se acordă în baza unui abonament lunar tot pe parcursul anului şcolar, iar decontarea de face din bugetul Ministerului Transporturilor.

A doua Hotărâre de Guvern vizează transportul studenţilor. „În primul rând, creşte procentul de acoperire al abonamentelor, reducere de 90% faţă de 50% cât era anterior, pentru toate categoriile de trenuri, la clasa a II-a, pentru studenţii români înmatriculaţi la forma învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior şi Academia Română”, a spus Deca.

Ministrul a menționat că se majorează şi vârsta până la care se acordă aceste facilităţi, până la 30 de ani iar studenţii cu unul sau ambii părinţi decedaţi sau cei proveniţi din centrele de plasament beneficiază de gratuitate la toate categoriile de trenuri, pe tot parcursul anului.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *