Repatrierea migranţilor sirieni, ”susținută de multe state din UE”

RMAG news

Preşedintele Ciprului, Nikos Christodoulides, a declarat joi că „un număr semnificativ” de state membre ale UE sprijină o propunere a ţării sale privind reevaluarea situaţiei din Siria şi revenirea în zonele „sigure” din această ţară a refugiaţilor care au plecat de acolo în perioada scursă de când a început războiul civil, relatează agenţia EFE.

Acest conflict, care a ucis sute de mii de oameni, a strămutat milioane şi a atras în el puterilor mondiale şi regionale, durează de mai mult de un deceniu. Dar luptele între armata siriană şi grupările rebele care au încercat să-l înlăture de la putere pe preşedintele Bashar al-Assad au scăzut în intensitate. Cu sprijinul Rusiei şi al Iranului, armata preşedintelui al-Assad a reuşit să recapete controlul asupra celei mai mari părţi a teritoriului Siriei, cu excepţia unor zone din nordul ţării.

„Este important că poziţia Republicii Cipru de revizuirea a statutului unor anumite zone din Siria a fost bine primită şi sprijinită de un număr semnificativ de state membre” ale UE, a declarat preşedintele cipriot în a doua zi a summitului european.

Preşedintele Christodoulides a asigurat că inclusiv instituţiile europene „văd de asemenea, după 14 ani, necesitatea de a reexamina statutul anumitor zone (din Siria), ceea ce va avea un impact pozitiv asupra gestionării migraţiei”.

Totuşi, această iniţiativă a Ciprului întâmpină dificultăţi în interiorul UE, întrucât blocul comunitar a suspendat relaţiile cu Damascul şi i-a impus acestuia sancţiuni pentru încălcarea drepturilor omului.

Guvernul cipriot a anunţat duminica trecută suspendarea examinării cererilor de azil ale sirienilor, după ce în ultimele luni a crescut masiv numărul acestor migranţi ce debarcă în insula din Mediterana.

Comisia Europeană a transmis a doua zi că a fost „informată” despre decizia Ciprului şi că a înţeles din aceasta că este vorba despre o măsură ce va fi aplicată doar „pentru o perioadă scurtă”.

The post Repatrierea migranţilor sirieni, ”susținută de multe state din UE” appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *