REPORTAJ. Moartea în livada de salcâmi. Decesul misterios al unui negustor de animale

REPORTAJ. Moartea în livada de salcâmi. Decesul misterios al unui negustor de animale

În satul Hălărești, comuna vasluiană Iana, un om a fost văzut sprijindu-se de gard și apoi a fost găsit mort cu „o coastă fisurată și splina ruptă”. De aici a început o dramă sătească, la fel de importantă ca orice dramă.

Ultima zi din viața lui Laurențiu Mihai Catană, 15 mai, a fost scurtă. Pe la 7 dimineața, „vă spui drept, că eram aicea”, relatează un martor, Mihai Catană, bărbat de 46 de ani, s-a oprit la barul de lângă șoseaua care traversează satul vasluian Hălărești, comuna Iana. 

Firește, mai sunt și alte baruri în localitate, mai este unul chiar lângă cel dintâi, tot la șosea, și încă unul, în capul dealului, dar Catană aici, la barul ăsta avea obiceiul să se oprească și să-și pună ordine în afaceri.

Laurențiu era un bărbat nici scund, nici înalt, tuns scurt, cu pielea arsă de soare. „Nu suferea de nici o boală, nu s-a plâns că-l doare ceva, era perfect sănătos”, a susținut fratele lui, Constantin, într-o discuție cu Libertatea.

Laurențiu Catană. Foto: Facebook

„A luat două de rachiu și o bere”

În dimineața aceea de mai, Laurențiu „o cinstit pe mai mulți. Mie mi-o dat o cafea și a mai dat o bere și o cafea la un om care lucra la el”, confirmă un tânăr slab, în maiou de baschetbalist. „Dacă nu dădea ploaia, nu ne găseați aici, să știți, că e multă treabă”, adaugă tânărul. 

Un bătrân tot în maiou, șort și șlapi stă așezat la o masă, chiar lângă perdeaua din mărgele care marchează intrarea în bar. Întâi ascultă, să afle părerile celorlalți. „Vă spui drept, că eu am băut cu el atuncea. A luat două de rachiu și o bere, să stingă. Asta, la 7 dimineața. La 10 dimineața era mort”, spune bătrânul, bătând cu latul palmei în masă. 

Barul unde s-a oprit Laurențiu și a băut ultimul rachiu

Laurențiu a plecat pe scurtătură

Cu o zi înainte, continuă martorul, Laurențiu, care era negustor de animale, umblase pe coclauri să prindă un cal: „Pierduse un cal. Fugise, că era din ăsta, mai zvăpăiat. Un cal negru, frumos, așa. L-a prins pân’ la urmă. A venit cu el de dimineață, l-a priponit acolo, în față. Și apoi a luat un cal roș, să îl ducă la potcovit, în Tomești”. 

Tomești se află la 9 kilometri de Hălărești și Laurențiu a plecat într-acolo pe o scurtătură, pe un drum care urcă prin sat, pe lângă o plantație de salcâmi.

„N-a ajuns la Tomești”, precizează bătrânul. „Nici el, nici calul”. Martorii de la bar nu-și amintesc prea clar dacă Laurențiu a plecat călare, pe jos sau în căruță, un mijloc de transport uzual în Hălărești. 

Creșterea animalelor – cai, oi, vaci, capre – e ocupația de căpetenie în comuna Iana. Pe locul doi e cultivarea pământului, în general, de către arendași. 

Laurențiu a parcus de la bar în jur de 500 de metri, în pantă. Apoi, aproape de ieșirea din sat, în dreptul unui puț părăsit și acoperit, s-a așezat jos, în drum. S-a sprijinit de un gard de sârmă. Nu se știe cât a stat acolo. Pe la orele 11, așa, căzut lângă gard, l-a descoperit Cristi *, un sătean cu care în trecut intrase în conflict. 

Drumul de la bar spre salcâmărie

S-au uitat pe camere

„S-a văzut pe camerele de supraveghere din sat cum suspectul l-a urmărit pe drum. Există înregistrări”, a declarat fratele lui Laurențiu. „Nu zic mai multe, să lăsăm justiția să-și urmeze cursul. S-a deschis un dosar. Nu mai zic nimic, pentru că deja am fost amenințați cu moartea”.

„Nu au fost amenințați cu moartea, li s-a transmis să nu mai facă acuzații aiurea, că vor plăti”, precizează un vecin al lui Cristi. 

Ipoteza Miorița: „Se știa în sat că au un clenci!”

Fratele decedatului a cerut, într-o primă fază, mediatizarea cazului, declarând public că e vorba de crimă, „e clar pentru noi că a fost omorât”, conform publicației locale „Vremea Nouă”. Ginerele lui Constantin Catană e polițist, dar nu neapărat din acest motiv la Hălărești au descins anchetatorii de la Vaslui. 

Cristi, susține o rudă de-a lui, a devenit suspect principal. Procurorii l-au luat, l-au dus la Iași și l-au supus de trei ori la testul poligraf. „Și de fiecare dată a ieșit drept, că nu minte. S-au făcut audieri, măsurători, martori, anchetă”.

Faptul că „suspectul” a fost cel care l-a găsit pe Laurențiu reprezintă rezultatul unui complex de împrejurări, cunoscut și sub numele nejuridic de coincidență. 

„Cristi a încercat să-l salveze”

În dimineața respectivă, povestește ruda convertită în avocat, Cristi avea treabă la un sătean din deal: îi construia un beci: „A coborât în vale după niște materiale, depozitul lui e pe lângă bar, l-a văzut pe Laurențiu acolo, la masă, dar n-a avut treabă cu el. Și-a luat materialele și a urcat și pe drum, lângă tubul ăla de apă, l-a văzut pe Laurențiu, întins pe jos. A sunat la Salvare și dispecerul i-a zis să încerce să-l resusciteze, să-și pună mâinile pe pieptul lui și să apese. Nu știu ce zic ei că se vede pe camere, dar Cristi a încercat să-l salveze”. 

Ce conflict au avut Cristi și Laurențiu? S-au certat de la oi. Pe un imaș care are dubla funcție de teren de fotbal și de pășune a satului, administrată de primărie, pășteau și oile lui Cristi, păzite de băiatul lui cel mare, și oile lui Laurențiu. Laurențiu s-a răstit la copil și l-a obligat să mute oile, că e pășunea lui. Copilul s-a dus repede acasă și a raportat la tată, iar Cristi a venit de urgență să-și apere și odrasla, și turma. 

„I-a zis că e pășunea primăriei și că are și el drept, la fel ca și Laurențiu, să-și pască oile acolo. Doar s-au certat, așa, de la distanță, n-a fost mai mult, nu s-au bătut”, dă asigurări ruda lui Cristi, măsurând cu mâinile în aer distanța care era între cei doi. Cam jumătate de metru. „De atunci, au stat supărați și se știa în sat că au un clenci”. 

Terenul unde s-au certat Cristi și Laurențiu

O coastă fisurată și splina ruptă

Apelul făcut de Cristi la 112 a fost înregistrat la ora 11.11 a zilei de 15 mai, potrivit comunicatului IPJ Vaslui. La fața locului, lângă tubul de apă, au sosit întâi poliția, apoi ambulanța. 

Conform aceleiași surse oficiale, după necropsie, medicul legist a trecut în raport drept cauză a morții lui Laurențiu o coastă fisurată și ruptură de splină, care i-a provocat hemoragie internă. Sursa traumatismelor – accident sau mână criminală – va fi identificată în cursul anchetei procurorilor. 

Când solicita mediatizarea cazului, fratele decedatului insista că Laurențiu a fost bătut și de la asta i s-a tras moartea. Sugera că autorul bătăii e Cristi, apoi a luat în calcul posibilitatea să fi fost altcineva, din alt sat.

„L-au pozat, l-au întors pe toate părțile și nu avea nici urmă de vânătaie. Păi, cum, dacă l-a bătut cineva, nu lăsa urme? I-a dat doar una, așa, direct la țintă? Când ai ură pe cineva, îl bați și cu pumnii, și cu picioarele, îl zgârii, nu-i dai doar una”, argumentează bărbatul, cu o mână prinsă de toarta unei halbe. Costă 4 lei berea, 3 lei cafeaua și 5 lei rachiul la Hălărești. 

Ipoteza Ferma animalelor: „A rupt coada vacii în fața ei!”

Amintirile despre victimă sunt întunecate de felul în care se purta cu animalele. Despre morți numai de bine, dar până la animale. 

„Era bișnițar de animale, lua vaca unei babe, îi dădea te miri ce pe ea, lasă, că matale n-ai cu ce s-o ții, vindea vaca, dar pe alți bani. La unii le lua animalele și nu le dădea nimica, îi tot amâna. Păcălea pe unul, păcălea pe altul, cât să-i meargă așa?”, oftează o doamnă în vârstă. Femeia mătură prin curte, la umbra unei bolte de viță.

Laurențiu se purta urât cu animalele, spun sătenii din Hălărești

„Am fost plecată din sat, m-am întors acum, că am pensie de 10 milioane (n.red. – 1.000 de lei), mai cresc o găină, am și eu un oușor. Trăiesc. Am fost plecată și pe Laurențiu ăsta nu-l prea știu, dar îi știu familia. Îi știu părinții. De el, atâta știu, că i-a vândut o vecină de-a mea o vacă, mai demult, și atâta chinuia vaca aia, că femeia s-a rugat de el, cu lacrimi: «Îți dau 5 milioane peste ce mi-ai dat, dar să mi-o dai înapoi!» Iar el știți ce-a făcut? În fața ei, a luat coada la vacă și a rupt-o. În fața ei!”. 

Laurențiu negustorea și oi, și capre, și vaci, dar mai ales cai. Înainte de a muri, se pregătea să participe cu armăsarii lui la concursul organizat de Primărie, de Ziua Comunei Iana. 

Locul unde se organiza târgul de la Hălărești

„Ce-i mai bătea pe caii ăia! Îl vedea toată lumea cum dădea în ei. Și când îi ducea la târg, le lega pietroaie de gât, săracii, să arate că pot trage”, își amintește un sătean, ieșit cu căruța la șosea după ploaie. „Iar calul ăla de îl pierduse era năluc tare. A umblat mult să-l prindă și zic că i-o fi tras calul cu copita, când s-o zbătut, și asta o fost”, zice căruțașul, apoi pocnește din bici și își vede de drum.

 Lângă locul unde s-a prăbușit Laurențiu, lângă tubul de apă, paște un cal negru, priponit. În vale, pe terenul de fotbal și pe pășunea din dreptul singurelor blocuri din Hălărești, pasc alți cai și mânji, vaci cu viței și un taur, priponit separat. Aparent, e destulă iarbă și e destul loc pentru tot șeptelul sătenilor, inclusiv pentru rațele care se insinuează printre buruieni, spre pârâul care taie platoul. 

Locul unde a căzut Laurențiu

Șoapte în Hălărești

IPJ Vaslui a comunicat oficial că efectuează cercetări pentru „stabilirea cu exactitate a împrejurărilor” în care a murit Laurențiu. 

În acest timp, oamenii din Hălărești caută adevărul în felul lor. Oamenii se tem să vorbească prea tare, pentru că „nu se știe cine aude și apoi noi rămânem aici, cu ei”, explică bărbatul, singurul care a comandat o cafea. 

Oamenii din Hălărești se sfiesc să vorbească despre mort

Dar, atât cât vorbesc, ei nu zic numai de bine despre mort. „Ia întrebați la poliție câte reclamații au făcut oamenii, că nu și-au luat banii de la Laurențiu. Pe toată lumea a păcălit și din alte sate, nu numai de la noi. Și nimeni nu-i făcea nimica”. 

Un alt motiv pentru care oamenii se sfiesc să-și exprime deschis poziția legată de moartea lui Laurențiu e că răposatul era rudă cu Zmeul din Hălărești, Daniel Catană. Cu mai mulți ani în urmă, Zmeul a atins o oarecare faimă la nivel național după ce a furat vaca unui om, apoi a încercat să i-o vândă tot păgubitului. 

La întrebarea Libertatea privind numărul reclamațiilor înregistrate împotriva lui Laurențiu Mihai Catană, IPJ Vaslui a răspuns în scris că „aceste informații nu intră în categoria datelor de interes public”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *