Reprezentanți diplomatici din circa 20 de state își exprimă solidaritatea cu poporul palestinian, la o manifestație în fața Ambasadei Palestinei la București

Reprezentanți diplomatici din circa 20 de state își exprimă solidaritatea cu poporul palestinian, la o manifestație în fața Ambasadei Palestinei la București

Diplomații au venit vineri, în jurul orei 14.30, la sediul Ambasadei Palestinei la București pentru a-și manifesta sprijinul pentru poporul palestinian în contextul războiului dintre Israel și gruparea Hamas și au emis un comunicat în care protestează împotriva atacării spitalului Al Ahli din Gaza. Israelul și grupările palestiniene s-au acuzat reciproc de atacul care a produs sute de victime.

„Grupul Ambasadorilor Arabi de la București condamnă cu fermitate țintirea flagrantă de către forțele brutale de ocupație israeliene a Spitalului Baptist Al Ahli din Fâșia Gaza, care a luat viețile și a rănit sute de civili nevinovați, inclusiv palestieni bolnavi, răniți și strămutați. Acest act odios este o încălcare flagrantă a tuturor principiilor internaționale ale drepturilor omului și ale dreptui umanitar”, au transmis ambasadorii într-un comunicat comun de presă.

La eveniment participă reprezentanți diplomatici din Arabia Saudită, Palestina, Liban, Algeria, Egipt, Indonezia, Iran, Irak, Iordania, Kazahstan, Kuweit, Libia, Malaezia, Nigeria, Siria, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Turcia, Tunisia, Sudan și Pakistan.

Ambasadorul Iranului a adus o coroană de flori albi, alături de mesajul „Iranul stă alături de Palestina”, potrivit imaginilor surprinse de fotoreporterul Libertatea.

Miting pro-Palestina în weekend

Sâmbătă, între orele 16.00 și 18.00, este programat să aibă un loc un miting pro-palestinian în Piața Universității din București.

„Sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 16:00 la ora 18:00 în Piața Universității, denunțăm complicitatea la crimele comise de Israel împotriva poporului palestinian – în special asupra celor peste două milioane dintre ei supuși blocade ilegale și genocidului în Ghetoul Gaza”, a anunțat Asociația Comunității Palestiniene din România.

Astfel de mitinguri au avut loc în numeroase capitale europene în cele două săptămâni de la declanșarea războiului dintre Israel și gruparea palestiniană Hamas, unele dintre ele degenerând în violențe.

Peste 4.100 de palestinieni din Fâșia Gaza și peste 1.400 de israelieni și-au pierdut viața în urma declanșării războiului în 7 octombrie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *