Rețea de traficanți de organe, destructurată. Sute de rinichi, extirpați de la pacienți și vânduți bogaților – Profituri uriașe

Rețea de traficanți de organe, destructurată. Sute de rinichi, extirpați de la pacienți și vânduți bogaților – Profituri uriașe

Presupusul lider al grupului, identificat drept „Dr. Fawad”, este acuzat că a făcut 328 de operații pentru extirparea unor rinichi pe care mai apoi îl vindeau clienților în schimbul a până la 10 milioane de rupii pakistaneze (34.000 de dolari) pentru un organ, anunță autoritățile, potivit CNN citate de Ziarul de Iași.

Fawad ar fi fost ajutat în timpul operațiilor de un mecanic auto care îi anestezia pe pacienți.

Traficanții de organe îi duceau pe pacienții din spitale în locații private din regiunea Taxila, orașul Lahore, și în Kashmir, acolo unde făceau operațiile.

Până în prezent, au fost raportate trei decese survenite în urma operațiilor efectuate, dar numărul lor ar putea crește.

Culmea este că Fawad a mai fost arestat de cinci ori până acum, dar a fost eliberat de fiecare dată și a putut să își reia operațiunea.

Incredibil este, de asemenea, și faptul că unii dintre pacienții ale căror organe au fost recoltate nu știau că au rămas fără un rinichi, mai spun autoritățile citate.

Poliția a investigat cazul mai bine de două luni după ce un bărbat a anunțat autoritățile că a fost convins de unul dintre membrii rețelei să primească tratament medical privat. Mai târziu, când a mers la un alt doctor i s-a spus că nu mai are unul dintre rinichi.

Autoritățile din Pakistan încearcă să înăsprească legile astfel ca reclamele online pentru transplanturi ilegale de rinichi să fie interzise. „Întreaga noastră atenție se îndreaptă asupra urmăririi celorlalte grupuri care operează în acest fel”, a spus inspectorul general al poliției din Punjab.

Pakistanul a interzis comerțul cu organe umane în 2007 și a înăsprit pedepsele pentru cei care recoltează și fac trafic de organe cu închisoare până la 10 ani și amenzi de 1 milion de rupii (3.400 de dolari).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *