Rețeaua penală de magistrați a lui Coldea: Judecătorul „generalului negru” deține o avere uriașă și se bucură de un salariu de sute de mii de lei pe an

Rețeaua penală de magistrați a lui Coldea: Judecătorul „generalului negru” deține o avere uriașă și se bucură de un salariu de sute de mii de lei pe an

Pe parcursul cercetărilor, Adamescu a ispășit șapte ani de arest, dintre care cinci fără ca măcar să fi fost trimis în judecată. Culmea, la începutul acestui an, magistratul a declarat nulitatea absolută sau relativă, cu înlăturarea consecințelor acestora, indiferent că e vorba de interceptări sau denunțuri a tuturor probelor din dosar.

Momentul coincide cu transferul acestuia, potrivit unor surse, de la Tribunalul București la cel din Giurgiu. Jurnaliștii Realitatea Plus au făcut o solicitare către cele două tribunale pentru a afla momentul exact, dar și motivul transferului.

Generalul Dumbravă, atac șocant la Anca Alexandrescu! “O nenorocită! Aia cu cine a lucrat pe toți i-a trădat

Tot Cătălin Bunea a condus și completul de judecători care s-a ocupat de dosarul în care Cătălin Hideg și compania sa au fost trimiși în judecată de Parchetul European condus de Laura Codruța Koveși. Culmea, magistratul a fost elevul lui Doru Trăilă, un apropiat de-a lui Florian Coldea, la Facultatea de Drept din cadrul Universității București.

Potrivit declarației sale de avere, Cătălin Bunea are peste 11 terenuri moștenite cu o suprafață totală de aproximativ 50 de mii de metri pătrați. Acesta locuiește împreună cu soția și cei doi copii, într-o casă de 110 metri pătrați, culmea primită tot printr-o moștenire.

Salariul magistratului este unul exorbitant. În anul 2023, acesta a câștigat peste 167 de mii de lei ca judecător la Tribunalul București și peste 100 de mii de lei din drepturi salariale restante. Jurnaliștii Realitatea PLUS au încercat să dea de Cătălin Bunea, însă momentan acesta nu a fost găsit. 

Anca Alexandrescu, noi dezvăluiri bombă. Cum era presat omul de afaceri Cătălin Hideg să nu facă denunț la DNA despre caracatița Romprest: Dacă ajunge la Alexandresca, eu rămân de drumuri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *