Rețete de prăjituri cu nucă

Rețete de prăjituri cu nucă

Prăjiturile cu nucă ne amintesc tuturor de vremea copilăriei, atunci când bunicile noastre pregăteau rețete delicioase ce puneau în evidență gustul aromat al nucilor. Mai jos îți spunem pas cu pas cele mai bune rețete de prăjituri cu nucă.

Descoperă care sunt rețetele de prăjituri pe care le poți încerca oricând și tu acasă datorită ușurinței de pregătire. Rețete de prăjituri cu nucă.

Prăjitură cu foi fragede și umplutură de nucă

Ingrediente

500 gr făină;
200 gr unt;
100 gr zahăr;
2 ouă;
Un plic praf de copt
1 plic zahăr vanilat
50 ml lapte;
un praf de sare;

Ingrediente pentru umplutură

200 gr nucă măcinată;
200 ml lapte rece
200 gr zahăr
150 gr făină
50 ml ulei
2 ouă
1 linguriță praf de copt
o esență de rom;
un praf de sare;

Mod de preparare

Pentru aluat, amestecă într-un bol ouăle cu zahărul, un praf de sare și zahărul vanilat. Când se dizolvă complet zahărul, adaugă și restul ingredientelor. Amestecă bine până când se omogenizează compoziția, pe care ulterior o împarți în două bile egale și o ții în frigider pentru 30 de minute.

Pentru umplutura prăjiturii, pune puțin nucă măcinată într-o tigaie la foc mic pentru a se rumeni puțin. Separat, bate ouăle cu zahărul, adaugă praful de sare, iar când se dizolvă zahărul, adaugă și uleiul, laptele și esența de rom. Amestecă bine, după care adaugă și praful de copt și nuca măcinată. Încorporează ingredientele, iar apoi adaugă treptat și făina, timp în care amesteci pentru a nu se forma cocoloașe.

Scoate aluatul de la frigider și întinde-l în două foi egale. Pune foaie de copt în tava pentru cuptor, așază prima foaie de prăjitură, înțeap-o cu furculița pe alocuri, toarnă compoziția de nucă și pune totul la cuptor pentru 15 minute, la 180 de grade.

Ulterior, scoate tava din cuptor, așază deasupra și cea de a doua foaie de aluat și pune din nou în cuptorul încins pentru încă 15 minute. Când foaia de deasupra este rumenită, scoate din cuptor și las-o să se răcească, apoi o poți tăia bucățele mici. Poți presăra deasupra zahăr pudră.

Prăjitură cu foi, nucă și cremă de vanilie

Ingrediente pentru foi

8 albușuri;
250 g nucă măcinată;
150 gr zahăr tos;
100 gr făină;
1 plic praf de copt;
1 praf de sare;

Ingrediente pentru cremă

1 l lapte;
8 gălbenușuri;
2 lingurițe esență de vanilie;
250 gr unt de minim 80% grasime;
200 gr zahăr;
140 gr amidon alimentar;

Pentru decor

100 gr zahăr;
100 gr nucă;

Pune albușurile într-un bol, împreună cu sarea și mixează până când devine totul o spumă tare. Adaugă apoi treptat și zahărul și continuă să mixezi până când acesta se topește. Adaugă apoi peste compoziția de albușuri nuca măcinată și făina împreună cu praful de copt. Amestecă totul cu o spatulă, de sus în jos, pentru ca spuma să își păstreze volumul.

Împarte compoziția în două părți egale și coace foile într-o tavă de cuptor, în care ai pus hârtie de copt. Lasă la cuptor pentru 15 minute, la 180 de grade. Scoate foile de prăjitură din cuptor și lasă-le să se răcească.

Între timp, pregătește crema. Pune într-un vas 750 ml de lapte și pune-l la foc mic să fiarbă. Separat, într-un bol pune gălbenușurile de ou cu zahărul, amidonul și adaugă treptat și resul de 250 ml de lapte rămas. Amestecă mereu până când obții o cremă consistentă. Adaugă totul peste laptele fierbinte, lasă totul la foc mic și amestecă bine până când se îngroașă compoziția. Amestecă rapid cu un tel până când obții consistența de cremă dorită. Lasă apoi crema deoparte să se răcească.

Într-un bol, mixează untul la temperatura camerei împreună cu crema pe care ai obținut-o mai sus și amestecă până când se omogenizează totul. La sfârsit, adaugă esența de vanilie.

Pe o foaie de prăjitură pune crema obținută mai sus, dar mai păstrează o cantitate mai mică pentru a pune și deasupra celeilalte foi, pune capac a doua foaie de plăcintă. Pune peste și cantitatea de cremă de vanilie rămasă.

Pentru decor, topește zahărul într-un vas, adaugă nuca curățată și răstoarnă compoziția fierbinte pe o hârtie de copt. Lasă să se răcească, după care zdrobește totul într-un robot pentru a fi foarte fin. Pune caramelul fin deasupra prăjiturii cu nucă și vanilie. Înainte de a servi prăjitura, las-o la frigider minim 4 ore.

Descoperă și: Diferența dintre smântână pentru frișcă și frișcă lichidă

Prăjitură cu nucă și dulceață

Ingrediente pentru foi

500 gr făină;
150 gr unt;
100 gr zahăr;
100 ml lapte;
2 ouă;
O lămâie;
O linguriță de amoniac.

Ingrediente pentru umplutură

600 gr dulceață de prune sau ce preferi;
400 gr miez de nucă;
200 gr ciocolată.

Mod de preparare

Pentru aluat, ouăle se amestecă cu zahărul și untul moale. Se adaugă și laptele împreună cu făina, treptat, și amoniacul stins în două linguri de suc de lămâie. Se frământă totul ușor și se lasă pentru două ore la rece. Ulterior, se împarte aluatul în 3 părți egale. Se întind foi și se coc, pe rând, într-o tavă de cuptor pe care ai uns-o în prealabil cu unt.

Citește și rețete gustoase de gem de prune

Miezul de nucă se mărunțește, se macină și se amestecă cu gemul. Pentru a monta prăjitura, se pune o foaie coaptă, se întinde jumătate din cantitatea de gem cu nucă, se adaugă a doua foaie, iar umplutura de gem cu nucă și se acoperă cu ultima foaie. Se topește ciocolata la bain marie și se toarnă peste foaia de prăjitură. Se nivelează totul și deasupra se presară nucă măcinată. Prăjitura se lasă la rece minim două ore înainte de servire.

Prăjitură cu nucă
Rețetă pentru prăjitură cu foi și nucă
Prăjitură cu nucă în compoziție

Prăjitură cu nucă și cremă de ness

Ingrediente pentru blat

6 albușuri;
100 gr zahăr pudră;
100 gr nucă;
100 gr făină;
Un praf de sare.

Ingrediente pentru cremă

6 gălbenușuri;
400 ml lapte;
400 ml smântână dulce pentru frișcă;
150 gr zahăr pudră;
100 gr ciocolată neagră;
2 linguri ness;
50 gr amidon.

Mod de preparare

Pentru blat, mixează gălbenușurile cu un praf de sare până devin spumă tare. Adaugă și zahărul pudră și mizează până când acesta se dizolvă complet. Adaugă nuca măcinată și amestecă cu o spatulă. Toarnă totul într-o tavă în care ai pus hârtie de copt și pune la cuptor, la 180 de grade, pentru 10-15 minute, după care lasă să se răcească.

Între timp, pregătește crema. Mixează gălbenușurile cu zahărul pudră, adaugă și amidonul și amestecă bine. Adaugă laptele rece, treptat, mixează totul bine, apoi pune totul pe baie de aburi sau direct pe flacăra aragazului, la foc mic. Amestecă totul până când compoziția se îngroașă. Lasă deoparte până când se răcește.

Freacă nessul cu puțin zahăr și o lingură de apă fierbinte și adaugă jumate din compoziție peste crema de gălbenușuri. Mixează smântâna până când devine fermă, apoi adaugă cealaltă jumătate de cremă de ness și amestecă cu o spatulă pentru a încorpora. Întinde stratul de cremă peste blat și nivelează cu o spatulă. Amestecă cele două compoziții și întinde crema peste blat, apoi nivelează totul. Rade deasupra ciocolată și dă prăjitura cu nucă și ness la frigider pentru 24 de ore, înainte de a fi servită.

Prăjitură cu nucă și cremă de ciocolată

Ingrediente pentru blat

6 ouă;
125 gr zahăr;
100 gr făină;
50 gr miez nucă;
25 gr cacao:
2 linguri de ulei;
Un plic zahăr vanilat;
Un praf de sare.

Ingrediente pentru cremă

400 gr smântână pentru frișcă cu minim 30% grăsime;
300 gr ciocolată cu minim 50% cacao;
250 gr mascarpone;
40 gr miez de nucă;
20 gr zahăr pudră;
20 ml rom.

Pentru decor: 30 gr ciocolată, 20 gr miez de nucă.

Mod de preparare

Pune smântâna pentru frișcă să se încălzească, iar atunci când ajunge în punctul de fierbere, adaugă și ciocolata pe care ai rupt-o în bucăți mici. Când ciocolata s-a topit, nu amesteca. Lasă totul deoparte pentru 15 minute. Ulterior, amestecă energic cu un tel ciocolata cu smântâna, până când obții o cremă omogenă, și lasă totul la frigider pentru minim 4 ore.

Scoate apoi ciocolata din frigider și mixează cu mixerul până când obții o cremă densă. Adaugă în cremă și mascarpone împreună cu romul și nucile.

Pentru blat, separă gălbenușurile de albușuri, mixează albușurile până când devin o spumă fermă. Adaugă și jumătate din cantitatea de zahăr și continuă să amesteci până când acesta se topește complet. Peste gălbenușuri pune restul de zahăr, zahărul vanilat și un praf de sare. Mixează până când acestea își dublează volumul. Toarnă treptat și uleiul și continuă să mixezi. Peste crema de gălbenușuri adaugă și făina, pudra de cacao și amestecă. Încorporează peste gălbenușuri și crema de albușuri și amestecă cu o spatulă.

Toarnă aluatul într-o tavă și lasă-l în cuptor pentru 15-20 de minute sau până când acesta este copt. Ulterior, cand s-a răcit, taie blatul în două jumătăți.

Pune o jumătate de blat ca bază, adaugă crema obținută, iar peste cremă, pune al doilea blat și încă un strat de cremă. Nivelează totul și pune prăjitura la frigider cu cel puțin 4 ore înainte de servire, pentru ca blaturile să se înmoaie foarte bine. Înainte de a servi prăjitura, presară deasupra ciocolată rasă și nucă mărunțită.

Citește și: Rețete de băuturi de vară cu cafea

  

  

Please follow and like us:
Pin Share