Revoltă într-o comună din Călărași: Canalizarea făcută pe bani europeni nu a funcționat niciodată, refulează și miroase urât

Revoltă într-o comună din Călărași: Canalizarea făcută pe bani europeni nu a funcționat niciodată, refulează și miroase urât

„Una dintre principalele probleme la sitemul de canalizare, sunt cetățeni care deversează apele în canalizare, se umple, refulează și miroase , urât acestă canalizare nu funcționează absolut deloc, stația de epurare nu merge”, spune un localnic.

Oamenii din localitatea Alexandru Odobescu spun că investiția, făcută din fonduri europene în anul 2015, este nefuncțională. Mai mult, ei acuză că doar cei care au fost apropiați de primar s-au racordat.

„Probleme nu avem noi, cei care s-au legat ilegal, cu acordul tovarășului primar, s-a umplut și a început să deverseze la diverși vecini”, mai spune un localnic.

Alocația de stat pentru copii va fi indexată anual cu rata medie a inflației. De astăzi este lege

Primarul Niculae Eremia spune că nu a putut să construiască în toată localitatea canalizare pentru că nu a avut bani.

„Alocările bugetare care au fost făcute la acel moment ne-au obligfat să restrângem și de asta nu este în toată comuna în Odobescu și Bălcescu”, spune primarul comunei.

Autoritățile locale au depus un nou proiect pentru a moderniza sistemul de canalizare. 

Și-a filmat propriul accident. Momentul devastator al impactului cu un camion, care l-a băgat două luni în comă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *