RO-ALERT: Turistă străină atacată de urs

RMAG news

O turistă a fost atacată de un urs, luni, în zona Barajului Vidraru, în urma incidentului fiind emis un mesaj RO-ALERT, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.

„Este vorba despre un cetăţean străin, de sex feminin, în vârstă de 72 de ani, care prezintă răni la membrul superior drept. Pacienta este conştientă”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, victima prezenta plăgi suferite prin muşcătură şi a fost transportată la spital.

La locul incidentului a intervenit un echipaj SMURD, fiind solicitat şi sprijinul jandarmilor.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Argeş, turista, care are cetăţenie britanică, a fost muşcată în timp ce încerca să fotografieze ursul.

IJJ Argeş precizează că jandarmii argeşeni au fost solicitaţi în ultima perioadă, prin apeluri la 112, să intervină în 26 situaţii în care a fost semnalată prezenţa animalelor sălbatice.

Cetăţenilor li se recomandă ca, în cazul în care sesizează prezenţa urşilor în gospodărie sau în apropiere, să apeleze imediat numărul unic de urgenţă 112, să nu iasă din casă şi să aştepte sosirea echipajelor de jandarmi.

„Având în vedere că urşii au comportament imprevizibil, să nu încerce să se apropie de aceştia şi să nu încerce să-i alunge singuri. Sub nicio formă să nu hrănească animalele sălbatice şi să nu se apropie pentru a le fotografia”, se mai menţionează în comunicat.

The post RO-ALERT: Turistă străină atacată de urs appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *