Robotul care ajută clienții la cumpărături, introdus în supermarketuri. Angajații deja se tem că vor fi înlocuiți

Robotul care ajută clienții la cumpărături, introdus în supermarketuri. Angajații deja se tem că vor fi înlocuiți

 Cu abilități avansate de recunoaștere vocală și de navigare, Rob reușește să faciliteze procesul de cumpărare și să ofere o experiență inedită la cumpărături.

Rob îi așteaptă pe clienții la intrare și îi însoțește în peregrinarea lor prin magazin.

Dacă vezi buruiana asta în curte nu o îndepărta. Aduce o mulțime de beneficii, de care puțini știu

Robotul a fost pus în funcțiune după ce magazinul a fost închis pentru renovare în decembrie. De atunci s-a dezvoltat într-un adevărat magnet pentru vizitatori. Ideea de a achiziționa „noul angajat” i-a venit proprietarului Lars Gilke în timpul unei vizite la un magazin din Saxonia Inferioară care folosea de mult un robot de același tip. „Am văzut asta ca pe o oportunitate de a face cumpărăturile din magazinul nostru mai atractive”, explică Gilke într-un interviu pentru wa.de. La început era îngrijorat că robotul va fi respins de generația mai în vârstă.

Cu toate acestea, astfel de griji s-au spulberat rapid. În timp ce clienții mai în vârstă, în special, beneficiază real de pe urma robotului, acesta este și o opțiune bună de activitate pentru copii. „A merge la cumpărături cu copiii poate fi uneori foarte stresant. Acum am primit o mulțime de feedback pozitiv, conform căruia cumpărăturile sunt mai plăcute atunci când copiii sunt ocupați. Se distrează trimițând robotul prin magazin”, spune proprietarul.

Determinarea cu care Rob pornește după ce introduce un produs dorit este remarcabilă, scrie cotodianul german. Robotul se orientează prin magazin folosind senzori de cameră de pe tavanul magazinului, ocolește obiectele care îi stau în cale sau le cere politicos clienților să se dea la o parte, folosind funcția vocală.

Cât te costă să-ți cânte 3 Sud Est la petrecere. Cel mai logeviv grup dance de la noi cere bani grei pentru spectacole

Toate grupurile de articole sunt stocate în sistemul său, astfel încât acesta să poată ghida cu ușurință utilizatorii către raftul potrivit. Cu toate acestea, toată lumea trebuie să caute puțin: Rob nu poate afișa încă locația exactă a unui articol – adică la ce înălțime sau în ce compartiment se află.

Rob este de serviciu în fiecare zi de la 7 a.m. până în jurul orei 6 p.m. , când i se termină bateria și trebuie să se întoarcă la stația de încărcare.

Capacitatea robotului de a munci peste un program normal a pus deja pe jar angajații. Cu toate acestea, Gilke nu vede cum un robot ar putea înlocui angajații umani pe termen lung. „Este un suport bun, dar comerțul cu amănuntul depinde de contactul personal al oamenilor. Mulți dintre clienții noștri obișnuiți mai în vârstă vin în principal din cauza conversațiilor”, explică el.

Deputată din Luxeburg, obligată să-și ceară scuze pentru denigrarea românilor. „Scuipă și pipăie oamenii pe stradă. Aproape i-am dat un șut”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *