România – Columbia, amical de lux. Examenul care îi va arăta lui Edi Iordănescu nivelul naționalei înainte de EURO 2024

România – Columbia, amical de lux. Examenul care îi va arăta lui Edi Iordănescu nivelul naționalei înainte de EURO 2024

România joacă, la Madrid, un amical de lux în compania Columbiei. Este cel mai important examen al ”tricolorilor” pentru EURO 2024, turneu final la care s-au calificat după o pauză de opt ani. Naționala este ”bestia nera” pentru sud-americani în fața cărora nu a pierdut niciun duel până acum.

Cel mai tare amical al anului pentru România

După 1-1 cu Irlanda de Nord, România – Columbia este meciul în care ”tricolorii” vor evolua în cel mai tare amical al anului. Partida se joacă la Madrid, pe arena  ”Metropolitano” de la ora 21:30 și ne poate arăta nivelul la care se află naționala înaintea Campionatului European din Germania. Reprezentativa Columbiei este considerată una dintre cele mai în formă din lume la acest moment.

Columbia nu a mai pierdut niciun meci de peste doi ani. De pe 2 februarie 2022, de la un 0-1 cu Argentina, în deplasare, în preliminariile Mondialului din 2024. De atunci, sud-americanii au înregistrat 20 de partide fără înfrângere, dintre care 15 victorii și cinci remize. Și ultimul succes este cu Spania, într-un amical găzduit de Stadionul Wembley din Londra. Selecționerul Edi Iordănescu chiar a subliniat că amicalul cu sud-americanii este extrem de important.

Naționala Columbiei în amicalul cu Spania, pe Wembley din Londra. Foto: Profimedia

Chiar dacă nu fac acum lotul pentru turneul final, amicalul cu Irlanda de Nord mi-a dat niște răspunsuri. Iar cel cu Columbia îmi va da altele. Nu toate răspunsurile au fost pozitive cu Irlanda de Nord. Nu avem foarte multe soluții în momentul de față. Suntem limitați din punct de vedere valoric“, a spus Edi Iordănescu.

România, neînvinsă în fața Columbiei

România și Columbia s-au mai întâlnit până acum de trei ori, iar ”tricolorii” sunt neînvinși: cu două victorii (3-1 la CM 1994 și 1-0 la CM 1998) și o remiză (amical, 2006).

Cea mai de răsunet victorie rămâne cea de la Cupa Mondială din 1994, atunci când sud-americanii erau văzuți de marele Pele favoriții turneului. Dar selecționata condusă atunci de Anghel Iordănescu răsturna calculele hârtiei și spulbera Columbia cu 3-1, prin golurile marcate de Răducioiu (dublă) și Hagi.

Vezi și: Atac grosolan la ”Generația de Aur”: ”Ce, să îl văd pe Ilie Dumitrescu? Să îl văd pe Gică Popescu? Sunteți bătuți în cap?”

Din națioanala Columbiei nu au lispsit vedetele Valderramma, Asprilla, Valencia sau Rincon.

”Tricolorii” au ajuns până în sferturile de finală ale turneului din SUA, după ce au învins cu 3-2 pe Argentina, cea mai mare performanţă din istoria naţionalei României. În această fază, suedezii i-au învins pe români la loviturile de la 11 m.

Schimbări în echipa României

Pentru duelul cu Columbia, Edi Iordănescu va face mai multe schimbări în echipa de start față de partida cu Irlanda de Nord. Astfel, Olimpiu Moruțan va intra în locul lui Ianis Hagi, iar Horațiu Moldovan îl va locul lui Niță între buturi. Fostul rapidist va evolua chiar pe ”Metropolitano”, după ce în ianuarie a fost transferat de Atletico Madrid pentru 800.000 de euro.

Vezi și: Ruptură în „Generația de Aur”. De la ce a pornit conflictul dintre Dan Petrescu și Bogdan Stelea. „Acolo s-a terminat tot”

Echipa probabilă a României contra Columbiei

H. Moldovan – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Sorescu – M. Marin, Stanciu, Olaru – Moruțan, Alibec, Drăguș.

Columbia: Ospina – Arias, Lucumi, Cuesta, Mojica – Rios, Lerma – Arias, Rodriguez, Diaz – Borre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *