România educată vs. România drogată. Iohannis a declarat război drogaților, apoi a plecat în vacanță

România educată vs. România drogată. Iohannis a declarat război drogaților, apoi a plecat în vacanță

După tragediile în lanț de anul trecut și multele promisiuni, continuăm să fim terorizați de indivizi drogați în trafic și pe străzi. Unii dintre consumatori se ascund chiar în spatele celor care, în teorie, ar trebui să ne apere. Nimeni nu se mai simte în siguranță, iar fenomenul pare să ia amploare pe zi ce trece. 

Multe personaje au ajuns în atenția publică, iar pe toate le leagă un subiect comun: drogurile.

Încă din luna august a anului 2023, Vlad Pascu a îngrozit întreaga țară. Tânărul consumase un cocktail de substanțe interzise înainte să urce la volan. De aici și până la tragedie a mai fost un pas. În stațiunea 2 Mai, acesta a spulberat pur și simplu un grup de tineri pe marginea drumului. Doi dintre ei, Roberta și Sebi, au murit pe loc.

2024, anul în care apar filmele de groază cu Mickey Mouse. Licența Disney a expirat și oricine poate face pelicule cu un Mickey sadic

Tânărul a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și cere permanent să fie eliberat din penitenciar pe perioada procesului. Soții Pascu, părinții lui, au trecut și ei prin închisoare. Tatăl – pentru nerespectarea regimului armelor, mama – pentru influențarea martorilor din dosar. Acum sunt acasă, doar mama lui, Miruna Pascu, e sub control judiciar. Tânărul Vlad Pascu și părinții lui sunt acuzați și de trafic de droguri. Și acest dosar a ajuns în instanță. Niciunul dintre dosare nu are încă termen de judecată.

Președintele nu a rămas indiferent și a promis, la scurt timp după tragedie, că astfel de drame nu vor mai avea loc. A declarat, de altfel, război drogurilor, și promis revoluție în Poliție.

Însă nimic mai mult.Consumul de droguri aduce teroare la fiecare pas. Accidente grave s-au produs de-a lungul ultimelor luni, iar oameni nevinovați plătesc pentru teribilismul celor care cad în capcana substanțelor psihoactive.

„Rumanski, niet”: Revelionul de coșmar al unui român dat afară de la petrecerea publică din Sankt Petersburg când polițiștii i-au văzut pașaportul

Accidentele cu șoferi drogați sunt cele mai frecvente, iar un tânăr de 18 ani din Timișoara a devenit cel mai recent exemplu. Deși nu avea permis de conducere, era băut și drogat, băiatul s-a urcat la volan și a demarat în trombă. Numai o minune a făcut ca nicio persoană să nu fie rănită în accident.

Nici cei care, teoretic, ar trebui să ne apere și să lupte împotriva drogurilor nu au rezistat tentației substanțelor interzise.

Cazul judecătoarei din Suceava este cap de afiș. Aceasta livra traficanților, printre care se afla și iubitul ei, informații despre mandatele de supraveghere și de percheziție care îi vizau. În schimb, primea droguri pe bandă rulantă, bijuterii, vacanțe.

Mai avem și exemplul Andreei Cătălina Bumbac, o tânără jandarmeriță din Capitală care a fost și ea prinsă de polițiști cu mai multe pliculețe cu substanțe interzise în geantă, în timp ce se afla într-un taxi cu prietenul ei.

Aceasta s-a recomandat polițiștilor drept purtătoarea de cuvânt a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române, deși nu mai ocupă acest post și este sublocotenent la departamentul Juridic. Surse din jandarmerie arată că de mult timp tânăra avea un comportament teribilist și ducea o viață opulentă, cu vacante pe Coasta de Azur, iar unii colegi spun că era escortă de lux.

Vești excelente pentru tinerii români din medii defavorizate. Cum pot obține gratuit permise de conducere. Condiţiile şi acte necesare

După jandarmeriță, un angajat al Ministerului Justiției a fost prins cu substanţe suspecte la el, în timpul unui concert, în Bucureşti. Mai exact, un ofițer în vârstă de 28 de ani, care lucrează la un penitenciar din apropiere de București. Tânărul le-a spus agenţilor că a primit acele plicuri fără să plătească pe ele, de la o fată care se afla la acelaşi concert, iar apoi a fost legitimat şi lăsat să plece.

Inclusiv vedetele cunoscute și apreciate au făcut vâlvă după ce au fost prinse drogate. Cel mai recent, Cristian Tănase, fotbalistul cunoscut drept „Dodel”.

Indiferent, însă, de vârstă sau de statut, drogurile rămân problema momentului.

O soluție clară care a venit până acum? Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis la începutul lui octombrie că drogurile consumate de minori și tineri sunt un atac la siguranța națională. S-a decis atunci constituirea unui grup de lucru interinstituțional. 

În fața judecății: Un preot din Cluj a publicat „lista rușinii” cu enoriașii care nu au plătit taxa pentru biserică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *