S-au înfăptuit reforme superbe, s-a reușit descentralizarea unor zone administrative cheie. Regiuni întregi au ajuns paradisuri fiscale și de afaceri ale unor tipi care știu mersul locului. Și din când în când mai ies știri cu câte un protejat zonal cum provoacă vreo nenorocire. Pensiuni fără autorizație, benzinării fără autorizație. O întreagă Românie fără autorizație.
Afacerile sunt de trei feluri. Afaceri care funcționează cu toate legile respectate. Afaceri foarte mari, de tip multinațional, care domină legislația unor state slabe precum România, unde plătesc taxe puține și sug profit la greu (unele dintre ele). Cu ele nu te mai poți bate, doar poți împinge partidele să întărească ceva din control. Și, a treia categorie, unele afacerile de provincie, alea mijlocii – nu mă refer la afaceri de familie de subzistență – care sunt susținute formal și informal din bani publici.
Drama este că unele dintre acestea din urmă ucid. Cu complicitatea autorităților. Și, după cum vedeți, cu pensiuni neautorizate, cu polițiști care lasă beizadelele să te calce cu mașina, cu interlopi care-și cumpără liniște direct de la judecători, acest tip de afacere lasă din ce în ce mai multe victime în urmă. Asta nu arată decât că mare parte din capitalul mijlociu românesc nu subzistă decât asistat. Și nu doar subzistă, omoară regulat. De aia se și agită acum în diverse forme, fie AUR-istice, fie în diverse alte proteste, conspirații – capitalul mijlociu autohton nu-și vede viitor nici măcar în exploatare.
Acest tip de afacere nu e „capitalism feudal”, nu e „de la mentalități”, nu e specific românesc. E ceea ce se întâmplă când aplici violent regula „piața decide”.
E capitalism pur și dur, tipic mai ales la periferie, combinație de exploatare feroce a angajaților, dar și a cetățenilor din anumite regiuni. E capitalismul care a alungat atât de multă forță de muncă afară.
Vă mai amintiți explozia de la Crevedia? Ia vedeți, se mai vinde gaz din ăla de către firma primarului din Caracal. Sigur că da. Pentru această „Românie fără autorizație” nu există poliție, ANAF, controale. Controalele sunt pentru fraieri, fiscalizarea, la fel. Morții sunt victime colaterale normale.
Zilele trecute se anunța o nouă tragedie pe un drum din Olt. Un camion lovește limitatorul de viteză, o grindă foarte grea care stătea suspendată la 4 metri înălțime. Grinda lovește o mașină din spate. Un tânăr de 18 ani este grav accidentat, femeia de 66 de ani moare. Ai zice că e iar o pagină din cartea hazardului rutier românesc. Dar îndată ce jurnaliștii au scrijelit puțin la suprafață au dat peste vechea poveste cu autorizațiile.
Acel camion avea nevoie de autorizație și, se pare, nu o avea. Cum putea totuși să circule? Aici intervine partea a doua a poveștii pe care, din păcate, o știm iarăși foarte bine: „Patronul firmei unde lucrează șoferul care a provocat accidentul se numește Octavian Vasile și este tatăl primarului din Studina, o localitate aflată în apropiere de locul accidentului. În ultimii ani, bărbatul a câștigat contracte bănoase cu statul, cel mai mare de 6,5 milioane de lei, pentru extinderea sistemului de apă și canalizare într-un sat vecin”. (sursa)
Marii vătafi ai micilor locuri, acolo unde reprezentanții periferici ai statului nu rămân decât martori triști ai abuzului, aici stă secretul războiului de la firul ierbii, al unei tensiuni fără rezolvare între clase sociale. Se vorbește puțin spre deloc în România despre tensiunea dintre acești vătafi locali și micile populații pe care le domină autoritar. Uneori nici nu există tensiune, e doar fatalitate, te supui fermierului puternic local, primarului, afaceristului etc. Iar moartea provocată de dereglementare doar le readuce aminte oamenilor din colțurile uitate ale României fără autorizație că nu au pe nimeni.
