România nu se alătură țărilor care suspendă finanțarea agenției ONU acuzată că a avut angajați implicați în atacul Hamas. Ce spune MAE

România nu se alătură țărilor care suspendă finanțarea agenției ONU acuzată că a avut angajați implicați în atacul Hamas. Ce spune MAE

România este îngrijorată de acuzațiile conform cărora 12 angajaţi ai Agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) au fost implicați în atacul mortal comis de Hamas pe 7 octombrie, însă nu a luat o decizie în privința suspendării fondurilor, ci va urmări îndeaproape evoluţiile, potrivit unui anunț făcut de Ministerul Afacerilor Externe.

„Suntem extrem de tulburați de acuzaţiile grave de implicare a personalului UNRWA în atacul terorist din 7 octombrie împotriva Israelului. Acestea impun o anchetă rapidă şi amănunţită. Salutăm angajamentul secretarului general pentru o acţiune categorică. Vom urmări îndeaproape evoluţiile şi vom acţiona în consecinţă”, a transmis MAE, într-un mesaj publicat pe X.

We are extremely troubled by the grave allegations of @UNRWA staff involvement in Oct. 7 terrorist attack against Israel. They require a swift & thorough investigation. Welcome @UN SG’s pledge for decisive action. We will follow developments closely & act accordingly.

— MFA Romania (@MAERomania) January 27, 2024

12 dintre cei aproximativ 13.000 de angajați ai UNRWA au fost acuzați de către Israel de implicare în atacul luptătorilor Hamas din 7 octombrie 2023 asupra sudului Israelului, în care au fost ucise 1.200 de persoane, majoritatea civili.

Agenția ONU a anunțat vineri că a fost informată despre implicarea angajaților ei în atacul din 7 octombrie și a lansat o investigație.

În urma acuzaţiilor aduse UNRWA, nouă ţări, între care SUA, Australia și Canada, şi-au suspendat temporar finanţarea pentru principala agenţie ONU din Gaza.

Deocamdată, România nu a luat o decizie în privința suspendării fondurilor pentru această agenție. În 2023, România a contribuit pentru UNRWA cu suma de 200.000 de euro, indică o <a href=”http://www.mae.gov.ro/sites/default/files/file/anul_2023/pdf_2023/2023.09.07_proiect_hg_unrwa.pdf?fbclid=IwAR18pW2pxKbDWaYuY-1664SUZZ-mclht14HxcVg4ocE9F3KymA1F1EmQOEA” target=”_blank” rel=”noreferrer noopener”>hotărâre </a>adoptată de Guvern.

Dintre cei 12 membri ai personalului UNRWA care ar fi fost implicaţi în atacul Hamas, nouă au fost concediaţi, unul a fost ucis, iar identitatea altor doi este „în curs de clarificare”, a anunțat duminică secretarul general al ONU, António Guterres.

Creată în 1949, UNRWA este cea mai mare agenție a ONU care operează în Gaza, unde oferă servicii de sănătate, educație și ajutoare umanitare atât în Fâșia Gaza, cât și în Cisiordania, Iordania, Liban și Siria. În total, agenția are aproximativ 13.000 de angajați în Fâșia Gaza.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *