Românii conduc în topul celor care își părăsec țara pentru alt stat din UE. Noi și cu marocanii facem coadă la granițe

Românii conduc în topul celor care își părăsec țara pentru alt stat din UE. Noi și cu marocanii facem coadă la granițe

Aproape un milion de persoane au obținut cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene în 2022. Creșterea adusă de noii cetățeni este de 0,2%, raportată la populația de aproximativ 450 de milioane de locuitori a UE. Cine sunt noii cetățeni?

„87% dintre cei care au primit cetățenia unei țări din UE în 2022 sunt foști cetățeni ai unor țări terțe, în timp ce restul aparțineau unei alte țări din UE, în principal România”, relatează siteul Schengenvisainfo, care a prelucrat date Eurostat.

În clasamentul naționalităților care au primit în 2022 calitatea de cetățean european, românii ocupă locul 4:

Maroc – 112.700Siria – 90.400Albania – 50.300România – 37.700Turcia – 29.700

Ucraina este pe locul șase, urmată de Brazilia, India, Republica Moldova și Rusia.

Jumătate din cei care au primit cetățenie europeană au 31 de ani sau mai puțin, iar 39% au sub 25 de ani, potrivit datelor Eurostat. Cei mai tineri noi cetățeni prin naturalizare îi are Grecia, unde jumătate dintre cei care au primit cetățenie au sub 21 de ani.

Observația numărului mare de români care au solicitat cetățenia unui alt stat UE (la unele dintre state se poate păstra și cetățenie română) este valabilă pe toată perioada 2018-2022, analizată de Schengenvisainfo.

România rămâne constat pe locul 4 în clasamentul ultimilor cinci ani. Iar cifra de 37.700 de compatrioți care au primit cetățenia unui alt stat UE în 2022 marchează o creștere de 43% față de cei 26.000 de români care au obținut în 2020 sau în 2021 pașaportul unui alt stat din Uniune.

Italia și Spania, destinațiile preferate ale expaților români

La state „receptoare”, cele care acordă cetățenie, Italia conduce lista, cu 213.000 de cetățenii acceptate, o pondere de 22% din total. Urmează Spania, cu 18% din total, și apoi Germania, cu 17%. Aceste trei țări au înregistrat cea mai mare creștere de la an la an, în timp ce Franța, Olanda și Portugalia au marcat cele mai mari scăderi în acordarea de cetățenie.

În cifre absolute, Italia, Spania sau Germania primesc mult mai mulți cetățeni decât România. Cu 13.400 de cetățenii acordate în 2022, potrivit Eurostat, nu intrăm în TOP 10 număr de cetățenii oferite de către țările UE. În cifre relative însă, țara noastră are o rată mare de naturalizare, de acceptare prin cetățenie a străinilor care locuiesc pe teritoriul românesc.

În 2022, România a înregistrat cea mai mare rată de naturalizare dintre țările UE, cu 26,8 cetățenii acordate la 100 de rezidenți străini, observă Schengenvisainfo, Suedia s-a situat la 10,6, urmată de Olanda, cu 4,4, și Italia, cu 4,2.

Pe total noi cetățeni europeni, cifra de aproape 1 milion de noi cetățeni în 2022 este cea mai mare întâlnită pe teritoriul UE. “Acesta este cel mai mare număr de cetățenii acordate de statele UE în decurs de un an, având în vedere că aproximativ 826.800 de persoane au obținut cetățenia în 2021, 730.700 în 2020 și 706.400 în 2019. Este, de asemenea, o creștere de 19,7% față de anul precedent”, scrie Schengenvisainfo. 

SURSA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *