Ruby regretă că și-a pus silicoane: „Au fost vreo 7 ani în care am ținut ascunsă problema asta. Am văzut și alte cazuri, mai nefericite decât al meu” (VIDEO, FOTO)

Ruby regretă că și-a pus silicoane: „Au fost vreo 7 ani în care am ținut ascunsă problema asta. Am văzut și alte cazuri, mai nefericite decât al meu” (VIDEO, FOTO)

Ruby a dezvăluit ce probleme de sănătate a avut după ce și-a pus silicoane. Pe lângă implanturile mamare, ea are și două rinoplastii și acid hialuronic în buze, dar numai prima intervenție o regretă. Acum e bine, dar spune că a avut probleme timp de șapte ani.

 

Ruby: Faptul că am apelat la implanturile mamare mi-a dat un pic de furcă

 

„Mai am momente de rătăcire și apoi îmi amintesc că nu este necesar și că, dacă vreau să îmbunătățesc ceva, pot face asta cu succes prin sport. De aceea m-am și apucat.

Operația de rinoplastie m-a făcut să mă accept pe mine, să mă iubesc mai mult și a fost o alegere bună, pe când faptul că am apelat la implanturile mamare mi-a dat un pic de furcă. M-am chinuit niște ani, am ascuns asta de toată lumea.

Da, dacă aș putea da asta înapoi, aș face-o într-o secundă. M-am confruntat cu probleme și pentru că nu am ținut neapărat cont de recomandările medicului. A doua zi după operație am fost, la -16 grade, în piața din Iași, la concert. Au fost și greșelile mele în mare parte, dar nu era cazul nici să fac operația”, a susținut Ruby, pentru VIVA!.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de RUBY (@rubyishot)

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de RUBY (@rubyishot)

 

Cum a rezolvat Ruby problemele apărute din cauza implanturilor mamare

 

Cântăreața a mai spus că din cauza operației a avut probleme vreo 7 ani. Apoi, prin intermediul unei prietene, a ajuns la o doamnă doctor care a ajutat-o. În tot acest timp, a văzut femei în situații și mai dificile din cauza implaturilor.

„S-au prelungit problemele pe termen lung, pentru că aveam un implant care s-a răsucit și arăta destul de ciudat. M-am obișnuit cu asta, pentru că au fost vreo 7 ani în care am ținut ascunsă treaba asta. Mi-a fost teamă să mai fac ceva, nu am vrut să mai creez o problemă.

După șapte ani, la recomandarea unei prietene, care mi-a arătat sânii ei și mi s-au părut cei mai frumoși sâni pe care i-am văzut în viața mea, am întâlnit-o pe doamna doctor.

Am reușit să prind încredere că pot rezolva problema aceasta, am văzut și alte cazuri, mai nefericite decât al meu, și am zis că nu e așa grav, precum era în capul meu. Acum sunt bine, sunt bucuroasă, nu mai am probleme”, a mai spus Ruby, pentru VIVA!.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de RUBY (@rubyishot)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *