Rupere de nori în Iași. Ploile abundende au creat adevărate lacuri în oraș

Rupere de nori în Iași. Ploile abundende au creat adevărate lacuri în oraș

Ploile abundente au afectat mai multe artere importante, precum Bulevardul Nicolae Iorga și Bulevardul Ferdinand I. De asemenea, pasajele Galata și Păcurari au fost inundate și au rămas închise pentru mai multe ore.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași și Poliției Locale au intervenit prompt încă de dimineață pentru a înlătura apa și a permite redeschiderea celor două pasaje. Din cauza acumulării apei pe străzi, mulți șoferi din Iași au pierdut numerele de înmatriculare. Astfel, pe grupurile de Facebook din oraș au fost postate numeroase fotografii cu numere de înmatriculare pierdute și informații despre locurile în care șoferii le pot recupera.

,,A fost o noapte grea, cu precipitații multe care au creat probleme in diferite zone ale orașului. De la prima oră a dimineții, împreună cu ISU Iași si Poliția locală suntem în punctele inundate ale orașului și vom continua până când lucrurile revin la normal. Pasajul Galata a redevenit circulabil, deasemenea bulevardul Nicolae Iorga, se circulă dificil pe bd. Ferdinand I iar Pasajul Păcurari a fost şi el redeschis”, a precizat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.

Meteorologii anunță că vremea în județul Iași va rămâne instabilă și în continuare. Ploile vor persista astăzi, 8 iulie 2023, iar în continuare se prevăd precipitații și pentru ziua de duminică, 9 iulie. Având în vedere aceste condiții meteo, autoritățile locale rămân în alertă pentru a preveni posibilele inundații și a asigura siguranța cetățenilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *