Rusia interzice importurile de legume și fructe din Republica Moldova: „Pot provoca daune de mai multe miliarde de dolari producției agricole a Federației Ruse”

Rusia interzice importurile de legume și fructe din Republica Moldova: „Pot provoca daune de mai multe miliarde de dolari producției agricole a Federației Ruse”

Rusia va restricționa importul de produse vegetale reglementate din Moldova, începând cu 4 decembrie. După cum a anunțat Rosselkhoznadzor, Serviciul Federal de supraveghere Veterinară și Fitosanitară, interdicția este introdusă din cauza detectării sistematice a obiectelor de carantină în legume și fructe, care pot provoca daune de mai multe miliarde de dolari producției agricole a Federației Ruse, scrie agenția rusă de presă de stat TASS.

Practic, obiectele de carantină la care face referire comunicatul serviciul sunt de fapt insectele dăunătoare care au fost găsite în transporturile de legume și fructe din Moldova, după cum explicat sursa citată.

„Din 4 decembrie 2023, Rosselhoznadzor este nevoit să revină la restricțiile introduse în 2022 la importul de produse reglementate din Republica Moldova în Rusia. Motivul interzicerii este detectarea sistematică în curs de desfășurare a obiectelor de carantină în legume și fructe, care pot provoca daune de mai multe miliarde de dolari producției agricole din Rusia, precum și lipsa de răspunsuri din partea agenției competente din Republica Moldova la notele Rosselkhoznadzor privind fiecare dintre încălcări și eșecul de a lua măsuri eficiente pentru a preveni furnizarea de produse contaminate”, se arată în comunicat.

Autoritățile moldovenești nu au comentat încă această decizie.

În august anul trecut, Rosselhoznadzor a restricționat temporar importul de produse vegetale reglementate în Rusia din 31 de regiuni ale Moldovei, entitatea teritorială autonomă a Republicii Găgăuzia și orașele Chișinău și Bălți.Ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Nicolai Popescu, a spus că, potrivit autorităților republicii, interdicția de import de fructe și legume impusă de Rusia ține de politică. Departamentul rus a respins motivele politice din această decizie.

Anunțul de pe 30 noiembrie vine la o zi după ce purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Chişinău, Igor Zaharov, a cerut ca Rusia să-și retragă trupele din Transnistria. Acesta a reacționat la declarațiile pe care ministrul rus de externe Serghei Lavrov le-a făcut la Skopje, la reuniunea OSCE.

„Memorandumul Kozak, care ar fi putut rezolva în mod fiabil situaţia din Moldova acum 20 de ani, se numără, de asemenea, printre încercările zădărnicite de a rezolva problemele continentului nostru după principiile OSCE. NATO şi UE au torpilat fără menajamente documentul deja parafat de Chişinău şi Tiraspol, iar acum omoară formatul «5+2», ultimul lucru care a mai rămas din eforturile comune pentru o reglementare transnistreană. De fapt, Moldova este destinată să fie următoarea victimă în războiul hibrid declanşat de Occident împotriva Rusiei”, a spus Lavrov.

„Luând în calcul că ministrul Lavrov a ajuns totuşi la reuniunea ministerială OSCE, sperăm că mesajul nostru – clar şi tranşant – va fi înţeles şi de el: Republica Moldova merge, ireversibil, pe calea europeană, iar astăzi, mai mult ca niciodată, insistăm pe retragerea imediată şi necondiţionată a trupelor ruse din teritoriul nostru”, a replicat purtătorul de cuvânt al diplomației de la Chișinău.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *