Rusia își acoperă avioanele cu anvelope pentru mașini. Explicațiile specialiștilor pentru măsura „rudimentară”

Rusia își acoperă avioanele cu anvelope pentru mașini. Explicațiile specialiștilor pentru măsura „rudimentară”

Imagini din satelit publicate de Maxar Technologies de la baza aeriană Engels, din vestul Rusiei, arată două bombardiere strategice Tu-95 acoperite cu anvelope pe partea superioară, relatează CNN. Experții spun că ar putea fi vorba despre o încercare a Rusiei de a-și proteja aeronavele de atacurile dronelor ucrainene, tot mai frecvente în ultima perioadă.

Anvelopele așezate deasupra aeronavelor poate reprezenta încă un strat de protecție împotriva atacurilor și poate reduce vizibilitatea acestora, mai ales în timpul nopții, explică specialiștii, care cred că este o măsură rudimentară luată de Moscova.

CNN precizează că nu a putut verifica în mod independent motivul pentru care anvelopele au fost plasate deasupra avioanelor.

„Rusia încearcă să facă tot ce poate pentru a blinda avioanele”

Măsura ar putea avea un efect limitat, consideră Francisco Serra-Martins de la producătorul One Way Aerospace, ale cărui drone au fost folosite de forțele ucrainene. El spune că aeronavele ar putea să fie mai puțin vizibile, însă nu sunt complet camuflate, căci „vor fi în continuare observabile de camerele cu infraroșu”.

Military experts told why Russians put tires on their planesThis is how they try to reduce the visibility of their planes at night. However, this makes no sense, says Francisco Serra-Martinsa of One Way Aerospace, a company that produces drones:”They will still be visible… pic.twitter.com/qeaUCHdEg4

— NEXTA (@nexta_tv) September 5, 2023

La rândul său, Steffan Watkins, un consultant care urmărește avioanele și navele, spune că „deși pare destul de ciudat, se pare că (Rusia – n.r.) încearcă să facă tot ce poate pentru a blinda avioanele care altfel sunt ținte sigure. Dacă măsura funcționează sau nu, depinde de ce focos are racheta/drona”.

De asemenea, Watkins a precizat că anvelopele ar putea fi folosite pentru a împiedica eventuala străpungere a aeronavei de fragmentarea unei explozii deasupra acesteia.

NATO este la curent cu această măsură luată de forțele ruse, un oficial din cadrul alianței declarând, sub protecția anonimatului, că este posibil să fie vorba într-adevăr despre o încercare de a proteja avioanele.

Nu știm dacă acest lucru va avea vreun efect”, a adăugat oficialul NATO.

Forțele ruse au mai recurs la soluții mai puțin obișnuite încercând să-și protejeze echipamentele militare de atacurile ucrainene. O altă variantă folosită a fost acoperirea turelelor adesea vulnerabile ale tancurilor cu unele cuști metalice.

„Războiul se mută din ce în ce mai mult pe teritoriul Rusiei”

În ultimele săptămâni, Ucraina a lansat tot mai des lovituri asupra unor obiective strategice de pe teritoriul Rusiei.

Săptămâna trecută, șase regiuni rusești, inclusiv Moscova, au fost atacate, în cel mai mare asalt cu drone pe teritoriul său de la începutul invaziei în Ucraina. În orașul Pskov, în apropiere de granița cu Estonia, mai multe avioane de transport ar fi fost avariate, în urma unui atac cu drone care a vizat un aeroport.

Referindu-se la atacul de la Pskov, Mihailo Podoliak, un consilier de rang înalt al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că acest tip de lovituri este un indiciu că „războiul se mută din ce în ce mai mult pe teritoriul Rusiei”.

Foto: Maxar Technologies via twitter.com/nexta_tv

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *