S-a pensionat judecătoarea Elena Burlan, soția lui Marcel Pușcaș, acuzată de DNA că a luat mită de la interlopi

S-a pensionat judecătoarea Elena Burlan, soția lui Marcel Pușcaș, acuzată de DNA că a luat mită de la interlopi

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 4 august, decretul prin care Elena Burlan Puşcaş, judecător la Tribunalul Bucureşti, s-a pensionat, a anunțat Administrația Prezidențială. În martie, Elena Burlan a scăpat de o eventuală condamnare pentru luare de mită prin prescrierea faptelor.

Soția președintelui FC U Craiova, fostul fotbalist și antrenor Marcel Pușcaș, a fost acuzată că a luat 50.000 de euro mită de la o ghicitoare.

Potrivit acuzațiilor DNA, în toamna lui 2009, Elena Burlan, judecătoare la Tribunalul București, a primit șpagă în două dosare pe care le judeca. Într-unul dintre dosare, membrii clanului Vică din Chitila erau acuzați de șantaj, dar şi de tentativă de omor calificat. O prezicătoare, care potrivit anchetatorilor era într-o relație bună cu soția lui Marcel Pușcaș, a intermediat șpaga, conform DNA.

În iulie 2020, Elena Burlan-Puşcaş a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru luare de mită.

În martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis încetarea procesului penal, după ce faptele s-au prescris.

Voia să se pensioneze de când a fost trimisă în judecată

Vara trecută, Elena Burlan Puşcaş a împlinit 25 de ani de când a fost numită judecător. Ea îşi dorea să iasă la pensie încă din 2018, anul când a fost trimisă în judecată, potrivit stenogramelor din dosarul de corupție: 

Judecătoarea: Deci, cum…? Adică, doar nu să-mi… și-mi risc toate ca… Că mai am un pic până la pensie, și acuma mă duc să …

Silvia B.: Şi doar pentru o chestie de acum ani de zile? Pentru ce?

Judecătoarea: Deci, încă o dată! Orice leu pe care l-ai da înapoi la țigani… Este egal cu pușcărie! (…) Vai, Doamne, Dumnezeule, nu mai scăpăm odată de probleme! Deci, eu vreau să scap de țara (n.r. urmează un cuvânt obscen), că m-am săturat de… !

Silvia B.: Băi, ești nebună la cap? Ieși, mânca-ți-aș gura ta, la pensie… Şi du-te-n Austria!

Judecătoarea: Dacă aș putea, mâine aș ieși! Şi gata! Am terminat! (…) Nu mai îmi trebuie… Ţi-am zis, nu-mi mai trebuie nimic! Vreau doar să scap odată (…) Eu ies la pensie și gata! ”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *