Săptămâna în care Volodimir Zelenski a schimbat toată conducerea armatei. „Resetarea” cu care vrea să decidă soarta războiului: cine vine și cine pleacă

Săptămâna în care Volodimir Zelenski a schimbat toată conducerea armatei. „Resetarea” cu care vrea să decidă soarta războiului: cine vine și cine pleacă

Cu doar câteva zile înainte să se împlinească doi ani de război, președintele ucrainean a schimbat întreaga conducere militară și politică a armatei sale pe care chiar el a motivat-o printr-o nevoie pentru „energie proaspătă”. Cel mai cunoscut nume care a căzut este cel al comandantului suprem al armatei, generalul Valeri Zalujnîi, văzut drept un erou al Ucrainei pentru modul cum a apărat țara în cei doi ani de război și care avea chiar o cotă de încredere mai mare decât cea a președintelui Zelenski. Dar el a fost doar unul dintre cei mulți schimbați în decurs de doar câteva zile.

Primul nume care a căzut a fost cel al ministrului pentru veteranii de război, Iulia Laputina, care și-a prezentat demisia Parlamentului ucrainean pe 5 februarie. În scrisoarea de demisie, Laputina nu a precizat un motiv pentru o astfel de decizie, dar, în aceeași zi, Zelenski a transmis că a discutat despre „întărirea politicii de stat cu privire la veterani” cu prim-ministrul Denis Smîhal, o referire clară la schimbarea de ministru.

Laputina a condus ministerul din decembrie 2020. Anterior, ea avea o experiență de durată în Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).

Iulia Laputina, fostul ministru ucrainean pentru problemele veteranilor de război Foto: Profimedia

În locul ei, guvernul ucrainean l-a numit pe Oleksandr Porhun, un veteran al războiului ruso-ucrainean și un erou al Ucrainei, ca ministru interimar.

„Generalul de Fier”, un simbol al rezistenței, înlocuit

„Ucraina are nevoie de putere, energie proaspătă și conducere pregătită în fiecare sferă”, a spus Zelenski, după schimbarea lui Laputina. „Trebuie să câștigăm acest război. Și să facem maximum anul acesta, chiar mai mult decât se poate”, mai spunea el.

Iar acest mesaj nu se referea la ministerul pentru veterani, un portofoliu cu influență redusă la Kiev, ci la întreaga conducere a armatei ucrainene, instituția-cheie pentru existența întregului stat. De altfel, cu excepția ministrului apărării, Rusten Umerov, care se află în funcție doar din septembrie, toți cei cu funcții de conducere aveau să fie schimbați în decurs de patru zile.

După multe luni de speculații, Volodimir Zelenski a făcut anunțul cel mai important pentru armată în 8 februarie, când l-a demis pe generalul Valeri Zalujnîi.

Primele relatări despre o ruptură între cei doi au apărut pentru prima dată în noiembrie 2023. Interviul lui Zalujnîi despre starea războiului, publicat de The Economist pe 1 noiembrie, în care a spus că există pericolul ca Ucraina să intre în capcana unui război prelungit, l-a determinat pe Zelenski să spună că nu este de acord cu sentimentul exprimat de comandantul armatei.

Publicația ucraineană Ukrainska Pravda a relatat apoi, pe 4 decembrie, că Zelenski ar fi „ocolit” de Zalujnîi în comunicarea cu unii comandanți militari. În cele din urmă, cu câteva zile înainte de anunțul oficial că Zalujnîi a fost demis, Zelenski a confirmat că intenționează să reînnoiască conducerea politică și militară a Ucrainei, argumentând că Ucraina are nevoie de „energie proaspătă”.

Iar pe 8 februarie a venit anunțul oficial. Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, iar în fruntea soldaţilor ucraineni l-a numit pe generalul Oleksandr Sîrski, până atunci comandantul forțelor terestre ale Ucrainei.

Zalujnîi a preluat funcția de comandant șef în 2021, a zădărnicit încercările Moscovei de a reuși un „război fulger” și este o figură populară chiar și printre copiii din țara sa. Generalul era necunoscut de ucraineni când a fost numit șef al Statului-Major, dar s-a transformat în cei doi ani de război într-o icoană a rezistenței împotriva invaziei ruse.

„I-am mulțumit pentru cei doi ani în care a apărat Ucraina. Am discutat despre resetarea de care are nevoie armata ucraineană. Am discutat, de asemenea, cine ar putea face parte din noua conducere a Forțelor Armate ale Ucrainei. Timpul pentru o astfel de reînnoire este acum. I-am propus generalului Zalujnîi să rămână parte din echipă”, a transmis Zelenski.

La rândul său, generalul Zalujnîi a declarat că la întâlnirea cu preşedintele Zelenski a fost luată decizia de a schimba abordările și strategia.

„Sarcinile din 2022 sunt diferite de cele din 2024. Prin urmare, toată lumea trebuie să se schimbe și să se adapteze la noile realități. Sunt mândru de fiecare dintre voi, toți cei din Forțele Armate ale Ucrainei care protejează viitorul copiilor noștri, toți soldații, sergenții și ofițerii. Îmi plec capul în fața tuturor celor care și-au dat viața pentru Ucraina și libertate. Ne amintim și îi vom răzbuna pe toți. Ucrainenii vor învinge cu siguranță”, a spus el.

I met with General Valerii Zaluzhnyi.I thanked him for the two years of defending Ukraine.We discussed the renewal that the Armed Forces of Ukraine require.We also discussed who could be part of the renewed leadership of the Armed Forces of Ukraine.The time for such a renewal… pic.twitter.com/tMnUEZ3BCX

— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) February 8, 2024

Cine este noul comandant al armatei ucrainene

Noul șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, este văzut drept un comandant competent, care s-a remarcat printr-o serie de victorii importante în cei aproape doi ani de război. El este în mod special apreciat pentru protejarea Kievului, în primăvara anului 2022, și pentru contraofensiva surpriză din regiunea Harkov, din luna septembrie a aceluiași an.

La fel de sigur este că generalul este un apropiat al lui Volodimir Zelenski, dar și că este o personalitate divizivă printre militari, apreciat și displăcut în egală măsură de ofițeri, potrivit presei de la Kiev.

Volodimir Zelenski, alături de noul comandant suprem al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski

Incert este deocamdată ce anume va schimba numirea lui la șefia armatei ucrainene, într-un moment în care Kievul este, de fapt, aproape total dependent de un ajutor militar occidental care nu mai vine.

Când a anunțat joi decizia, Zelenski l-a numit pe Sîrski „cel mai experimentat comandant ucrainean” și a amintit realizările care îi sunt atribuite.

Cu studii militare făcute la Moscova și Kiev, el a fost numit comandant adjunct al operațiunii de apărare a Ucrainei, cunoscută sub numele de Operațiunea antiteroristă (ATO), în momentul primei invazii a Rusiei, în 2014. Trei ani mai târziu, el a preluat comanda. A jucat un rol-cheie în luptele pentru orașele Debalțeve, Vuhlehirsk și satele Ridkodub și Lohvinove din regiunea Donețk. El a coordonat retragerea trupelor ucrainene din Debalțeve, aproape încercuit, în 2015, pentru care a fost medaliat.

În primăvara anului 2022, Sîrski a fost responsabil pentru apărarea Kievului. Rusia ar fi plănuit să captureze Kievul „în trei zile”, dar, în schimb, s-a retras după ce a suferit pierderi grele în bătălia care a durat peste o lună.

Sîrski a comandat și grupul de trupe din est în 2023, care a luptat în cele mai fierbinți zone ale frontului, inclusiv în bătălia de la Bahmut din regiunea Donețk. După 10 luni de lupte intense și pierderi semnificative de ambele părți, Rusia a cucerit Bahmutul în mai 2023.

Schimbare și în fruntea Statului-Major

Schimbările au continuat vineri, 9 februarie, când președintele ucrainean l-a numit pe Anatoli Barhilevich în fruntea Statului-Major în locul general-locotenentului Serhi Shaptala.

El a spus că numirea a fost făcută la recomandarea noului comandant Oleksandr Sîrski, potrivit Reuters, și l-a descris pe Barhilevich drept „un individ experimentat, care înțelege sarcinile acestui război și obiectivele ucrainene”.

Din octombrie 2023, Barhilevich a condus Forțele de Apărare Teritorială ale Ucrainei. El l-a înlocuit pe Shaptala, care conducea Statul-Major din 2021.

Schimbări la toate nivelurile de la vârful armatei

Sâmbătă a venit ziua adjuncților. Sîrski a anunțat noi schimbări în conducerea militară a Ucrainei în timpul discursului său de sâmbătă seară. Președintele ucrainean a numit doi noi adjuncți ai comandantului suprem Oleksandr Sîrski și trei noi adjuncți ai șefului Statului-Major General, Anatoli Barhilevich, potrivit Kyiv Independent.

Volodimir Zelenski, alături de noua conducere a armatei ucrainene Foto: Telegram/ Volodimir Zelenski

Colonelul Vadim Suharevski, comandantul Brigăzii 59 Separate de Infanterie Motorizată, a fost numit unul dintre adjuncții lui Sîrski. Suharevski se va concentra pe sistemele de atac fără pilot și pe dezvoltarea utilizării dronelor de către armată, potrivit lui Zelenski.

Colonelul Andri Lebedenko a fost numit, de asemenea, comandant-șef adjunct și se va concentra pe „inovație, în special pe componenta tehnologică a armatei și a sistemelor de luptă”, potrivit lui Zelenski.

Zelenski a numit, de asemenea, trei dintre adjuncții lui Barhilevich, în persoane lui: Volodimir Horbatiuk, Oleksi Shevchenko și Mihailo Drapati.

Sarcina lui Horbatiuk este să se asigure că toate sediile centrale înțeleg complet ce se întâmplă pe front, a spus Zelenski. Shevchenko se va concentra pe logistică, în timp ce Drapati este „responsabil pentru pregătirea și antrenamentele de înaltă calitate ale armatei noastre”.

„Acum, oamenii care sunt bine cunoscuți în armată și care știu ei înșiși bine de ce are nevoie armata preiau noi îndatoriri”, a spus Zelenski, remarcând utilitatea experienței lor de luptă. „Toată experiența reală a comandanților de luptă, a brigăzilor de luptă și a unităților noastre, care au construit un sistem de înaltă calitate de instruire a soldaților, trebuie implementată pentru succesul armatei ucrainene”, a concluzionat Zelenski.

Duminică, Volodimir Zelenski a anunțat patru noi numiri la vârful armatei ucrainene, mai precis comandanții Forțelor Terestre, Forțelor de Apărare Teritorială, Forțelor Combinate și Forțelor Aeropurtate de Asalt.

Noul comandant al Forțelor Terestre este generalul-locotenent Oleksandr Pavliuk, care a ocupat funcția de ministru adjunct al apărării din februarie 2023. El a fost șeful Administrației militare a regiunii Kiev în primăvara lui 2022. Pavliuk îl înlocuiește pe Oleksandr Sîrski, care a fost numit comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, în locul generalui Zalujnîi, pe 8 februarie.

Noul comandant al Forțelor de Apărare Teritorială este generalul-maior Ihor Plahuta, care anterior a comandat Brigada Prezidențială și a condus comandamentul de sud al Gărzii Naționale din Odesa.

Noul comandant al Forțelor Aeropurtate de Asalt este generalul de brigadă Ihor Skibiuk, care anterior a servit ca adjunct pentru acest post și a comandat Brigada 80 de asalt aerian.

Forțele Combinate vor fi conduse de generalul-locotenent Iuri Sodol, fost șef al corpului maritim al Ucrainei din 2018.

Zelenski l-a demis pe fostul comandant de asalt aerian Maksim Mirhorodski și pe fostul comandant al Forțelor Combinate, Serhi Naiev.

Moment crucial pentru armata ucraineană

Schimbările vin într-un moment crucial pentru Ucraina, care nu a reușit să recucerească un teritoriu semnificativ din Rusia de la sfârșitul anului 2022 și care acum se confruntă cu o potențială întrerupere a furnizării de ajutor militar din partea Statelor Unite, cel mai mare susținător, din cauza republicanilor, care blochează un pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari din cauza cererilor de schimbări profunde în politica de frontieră a SUA.

De asemenea, forțele ruse se află în ofensivă pe linia frontului și fac incursiuni treptate în orașul de est Avdiivka, pe care Moscova încearcă să-l captureze de câteva luni, ceea ce face și mai de înțeles decizia lui Zelenski de a recurge la o „resetare”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *