Şarapova cum a putut?

Rmag Breaking News

Maria Şarapova a început să primească wild card-uri după ce a fost suspendată. TAS i-a redus şi ei sancţiuneaa de la 2 ani la 15 luni, așa cum s-a întâmplat recent cu Simona Halep.

Când însă Şarapova a intrat pe teren, Simona a fost de partea celor care au apreciat că nu este Ok.

„Pentru copii, pentru tinerii sportivi nu este ok să ajuţi cu wild-card o jucătoare care a fost suspendată pentru dopaj. Nu este vorba doar de Maria Şarapova aici, ci de toţi jucătorii care sunt găsiţi dopaţi”, a declarat Simona Halep, conform USA Today.

Cât de comparabile sunt cele două situații? 

Simona, revenită recent la Miami, a fost prilej pentru Wozniacki  să o numească trișoare și să spună că nu i se pare normal ca jucătoarele suspendate pentru dopaj să participe apoi la turnee prin wild carduri.

”…este convingerea mea personală, nu cred că oamenii ar trebui să primească wild carduri după aceea”, a declarat Wozniacki.

Declarația a fost tranșată de fani „Wozniacki a făcut cea mai mare greșeală în acest caz. În mod clar, Halep n-a vrut să trișeze, ci a făcut o greșeală neintenționată”.

„Când vor realiza oamenii că dopajul intenționat și depistarea pozitivă nu sunt același lucru? E cel mai jos nivel de gândire”

WTA ia în calcul o schimbare de regulament

Rămasă fără punct în clasamentul WTA, Simona poate participa în competiții doar în baza unor invitații primite de la organizatori.

Apelul de la TAS a redus la 9 luni suspendarea și a provocat o situație unică, nereglementată în tenisul mondial

Cazuri precum cel al Simonei Halep ar putea fi acoperit prin schimbarea regulamentului.

Am demarat un proces de revizuire a acestei reguli deoarece credem că este potrivit să luăm în considerare acest lucru. Termenul precis pentru o potențială schimbare a regulii și implementarea ei ulterioară va depinde de feedback-ul pe care îl vom primi din partea membrilor noștri
– WTA, răspuns pentru GSP.ro

Dacă ești nevinovată  e păcat să o iei de la zero, a spus Simona.

De altfel, la câteva ore de la revenirea în circuit, după eșecul cu Badosa, Simona a comentat posibilitatea primirii punctelor.

Simona Halep are nevoie wild-card-uri pentru a participa la turneele mari din circuit. După participarea la turneul de la Miami, românca are 10 puncte WTA.

Dacă și-ar recupera punctele ar avea acces la turneele de Grand Slam și ar putea spera la Jocurile Olimpice de la Paris, nemaifiind la mâna organizatorilor turneelor pentru a ajunge pe tablourile principale. 

The post Şarapova cum a putut? appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *