Sărbătoare 19 decembrie – Calendar creștin ortodox – Este dezlegare la ulei și vin

Sărbătoare 19 decembrie – Calendar creștin ortodox – Este dezlegare la ulei și vin

Sărbătorile zilei:

OrtodoxeSf. Mc. Bonifatie; Sf. Aglaia; Sf. Ier. Grichentie, episcopul Etiopiei (Dezlegare la peşte)Duminica dinainte Naşterii Domnului

Greco-catoliceDuminica dinainte Naşterii Domnului. Sf. m. Bonifaciu

Romano-catoliceDuminica a 4-a din AdventFer. Urban al V-lea, pp.

Sfântul Mucenic Bonifatie este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 19 decembrie

Sfântul Bonifatie a fost rob al unei femei care făcea parte din aristocraţia romană, pe nume Aglaia, fiica prefectului Romei. A trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305).

Aglaia avea multă avere rămasă de la părinţii săi, era tânără şi frumoasă şi ducea o viaţă liberă, trăind împreună cu tânărul său slujitor, Bonifatie.

Nu trăiau după regulile creştine, Sfântul Mucenic Bonifatie era însă milostiv, iubitor de străini şi îndestula cu dragă inimă pe cei lipsiţi. La fel şi stăpâna lui era milostivă şi avea evlavie către Sfinţii Mucenici.

După un timp, viaţa lor s-a schimbat într-un mod minunat: Bonifatie, trimis de Aglaia, a mers în ţinutul Ciliciei pentru a aduce oseminte de martir (persecuţiile erau la apogeu), căci se aflase că prin acestea se dobândesc tămăduiri şi ajutor.

Ajuns acolo şi văzând râvna şi credinţa mucenicilor, se converteşte şi este el însuşi dat pe mâinile călăilor. A fost chinuit şi omorât, iar trupul său a fost răscumpărat cu bani mulţi de Aglaia şi înmormântat aproape de Roma. Mai târziu, Aglaia a zidit o biserică mare în numele Sfântul Mucenic Bonifatie, chiar în mijlocul Romei, în care a mutat moaştele sfântului mucenic. (sursa: vol. “Vieţile Sfinţilor”) 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *