OrtodoxeSf. Mc. Anisia
Greco-catoliceSâmbăta după Naşterea Domnului. Sf. m. Anisia; Sf. cuv. pr. Zotic, hrănitorul de orfani
Romano-catoliceSf. Felix I, pp.
Sfânta Muceniţă Anisia este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 30 decembrie.
Sfânta Anisia era din Tesalonic şi a trăit în timpul împăratului roman Maximian (286-305).
După moartea părinţilor, fiind foarte bogată, a împărţit marea sa avere celor săraci şi a rămas să trăiască într-o casă, câştigându-şi cele necesare vieţii prin lucrul mâinilor.
Sfânta Anisia spunea despre averi: “Cum ne vom mântui întru atâtea bogăţii pământeşti? Cum vom călca capul balaurului şi cum ne vom dezbrăca de înşelăciunea lui ca de haină? Însă ştiu ce voi face. Împotriva balaurului voi face meşteşug de balaur; că el, în toţi anii, dezbrăcându-se de pielea lui cea veche, se înnoieşte; deci să ne dezbrăcăm şi noi de felurile bogăţiei, pentru că acestea mai vârtos vatămă pe cei ce le cheltuiesc, iar pe cei ce le strâng îi omoară cu otravă nevindecată, apoi pe cei lacomi şi nedarnici îi leagă cu funiile şi cu cursele lor. Câştigarea moşiilor îndeamnă spre mânie şi aduce vicleană strângere şi mincinoase măsuri. Hainele cele de mult preţ învaţă umblarea cu mărire deşartă şi ne vânează spre păcat. Salbele cele de aur şi ghirlandele deprind grumajii cu mândrie şi poftesc să fie văzuţi şi slăviţi”. (Vieţile Sfinţilor)
“Deci, aşa să facem cu dânsele: să fim stăpâni ale lor după fire, mai înainte până a nu ne stăpâni ele pe noi mai presus de fire”. (Vieţile Sfinţilor)
A rămas Sfânta Anisia să-şi câştige cele necesare traiului lucrând cu mâinile sale, rugăciunea fiind îndeletnicirea sa de zi şi de noapte.
“Mai multe lacrimi vărsa decât bea apa, suspinările ei erau mai multe decât cuvintele cele grăite de dânsa, apoi atât era de cuprinsă de dragostea cea dumnezeiască, încât când îşi pleca genunchii la rugăciune i se părea a cădea la picioarele Mântuitorului, sărutându-le şi ştergând cu părul capului ei praful de pe picioarele Domnului”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfânta Muceniţă Anisia a fost oprită din drumul către biserică de un soldat roman care i-a zis: “Nu te voi lăsa să te duci acolo, ci te voi duce la jertfele zeilor noştri, căci pe Soare îl cinstim astăzi”. (Vieţile Sfinţilor)
“Aceasta zicând, i-a luat cu sila acoperământul de pe capul ei, vrând să-i descopere bine faţa. Ea, întorcându-se cu bărbăţie şi nelăsându-se ocărâtă, a scuipat în faţa lui, zicând: ‘Să te certe pe tine Iisus Hristos al meu, diavole’. Iar el, umplându-se de iuţime şi numele lui Hristos nerăbdând a-l auzi, a scos sabia cu care a lovit-o în coastă şi a străbătut printr-însa. Sfânta fecioară, îndată căzând la pământ, cu vărsarea sângelui ei şi-a dat şi sfântul său suflet în mâinile lui Hristos, Dumnezeul său, pe Care Îl iubea şi dorea cu osârdie, să moară pentru El, în toate zilele vieţii sale”. (Vieţile Sfinţilor)
Era vremea când creştinii puteau fi omorâţi fără judecată şi fără frică că ucigaşii vor fi pedepsiţi.
