Sârbul Borisa Simanici a fost operat şi i-a fost extirpat un rinichi, după o lovitură primită în meciul de Sudanul de Sud, la Mondialul de baschet din Filipine

Sârbul Borisa Simanici a fost operat şi i-a fost extirpat un rinichi, după o lovitură primită în meciul de Sudanul de Sud, la Mondialul de baschet din Filipine

Borisa Simanici (25 de ani, Casademont Zaragoza, Spania) va lipsi 6 luni de pe parchet, după ce a fost operat de două ori și i-a fost extirpat un un rinichi pentru a-i fi salvată viața, în urma unei lovituri primite în partida cu Sudanul de Sud, de la Campionatul Mondial de baschet din Filipine, scrie publicația Sportal,

„Sezonul acesta s-a încheiat pentru Simanići, dar după cinci sau șase luni va putea juca baschet”, a spus, optimist, medicul Moma Jakovljevici, dezvăluind detaliile accidentării pivotului sârb, a cărui viață a fost pusă în pericol la Manila.

În timpul meciului din grupa B, dintre Serbia şi Sudanul de Sud, disputat pe 30 august, în Araneta Coliseum, din Manila (115-83 pentru europeni), după o fază aparent banală, sub propriul panou, Simanici a primit o lovitură în zona rinichilor, de la Nuni Omot, care a marcat când mai erau doar doua minute.

Din cauza durerilor, Simanici nu a mai putut continua şi a ajuns la un spital din Manila.

Jucătorul a fost supus unei prime intervenții chirurgicale, au apărut complicații suplimentare, și, în cadrul unei a doua operații, i-a fost extirpat un rinichi.

„Pentru el s-a încheiat acest sezon. Dar, după cinci-șase luni, va putea juca baschet! Rinichiul este un organ-pereche, așa că va putea să trăiască cu un singur rinichi și să-l protejeze de inflamații și alte probleme. Vor fi controale timp de aproximativ jumătate de an”, a spus medicul Jakovljevici.

„Am vorbit cu profesorul Dragan Radovanovici, mi-a spus că au existat complicații, necroză a jumătății superioare a rinichiului și, pentru a preveni complicații și mai mari, sepsis, au fost nevoiți să-i scoată rinichiul”, a adăugat Jakovljevici.

Mondialul de baschet din Filipine a ajuns în faza „sferturilor”. Serbia va juca marți, 5 septembrie, cu Lituania. În celelalte trei meciuri, Italia – SUA (marți), Germania – Letonia și Canada – Slovenia. (miercuri)

Jucătorii sârbi îi vor dedica un eventual succes colegului lor suferind.

Foto: Profimedia

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *