Scandal pe străzile Bucureștiului. Un tânăr a amenințat cu arma în trafic, după care a dat cu spray paralizant

Scandal pe străzile Bucureștiului. Un tânăr a amenințat cu arma în trafic, după care a dat cu spray paralizant

Un bărbat, în vârstă de 19 ani, a pulverizat spray paralizant către o persoană pe care a şi ameninţat-o cu un pistol, miercuri, pe străzile din București.

 

Ce au transmis autoritățile

 

Totul s-a petrecut pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei, în trafic.

„La data de 27 martie a.c., în jurul orei 07.45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, de către o persoană, cu privire la faptul că un bărbat care se deplasa cu autoturismul pe o stradă din Sectorul 1 i-ar fi pulverizat cu spray paralizant în ochi şi ar fi ameninţat-o cu un pistol. În acest context, autovehiculul cu care se deplasa bărbatul în cauză a fost transmis în reţeaua radio, iar în jurul orei 07.48, s-a procedat la oprirea acestuia”, a transmis, miercuri, Brigada Rutieră a Capitalei, citată de Știrileprotv.

Ulterior, șoferul a fost identificat și testat atât cu aparatul Drugtest, cât şi cu aparatul etilotest, iar rezultatele indicate au fost negativ.

 

Agresorul era însoțit de o tânără care a încercat să se sustragă controlului

 

„De asemenea, în autovehicul se mai afla o tânără în vârstă de 19 ani care la momentul opririi autovehiculului de către organele de poliţie a încercat să se sustragă controlului, pietonal. La scurt timp aceasta a fost imobilizată, iar în urma controlului efectuat, asupra acesteia a fost găsită o armă cu ţeavă scurtă, tip revolver, despre care ulterior verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că face parte din categoria E conform Anexei Legii 295/2004 modificată”, conform sursei citate.

Mai mult, în mașina acestora au fost găsite o butelii de gaz pentru încărcare, o cutie care conţine aproximativ 50 de bile de cauciuc şi două spray-uri paralizante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *