Scandalul burselor de merit arată felul strâmb prin care statul român își sprijină cetățenii

Scandalul burselor de merit luate de elevi „merituoși” (re)deschide o dezbatere importantă despre ce înseamnă „performanță școlară”, „merit” și cum/dacă trebuie recompensată această performanță, desigur în funcție de merit. 

România este o țară inegală, cu mulți oameni, mai ales copii, foarte săraci, și ceva mai puțini oameni bogați sau foarte bogați. Pretenția că putem vorbi de evaluare standardizată a performanței și de măsurarea unui merit personal în acest context este ridicolă. Sistemul actual de burse nu este perfect – departe de a fi – dar încearcă să facă ceva ceea ce alte politici publice din România uită să facă: să asigure o distribuire reală a beneficiilor pe care le poate acorda statul pentru a sprijini și stimula toți potențialii beneficiari, nu doar pe cei care au deja un avans considerabil. 

De aproape 10 ani lucrez cu elevi, în special cu elevi din medii defavorizate și am militat constant pentru îmbunătățirea sprijinului pe care statul îl asigură elevilor defavorizați socioeconomic. Am participat la consultări și dezbateri pe acest subiect. Din 2020, s-au înregistrat câteva progrese semnificative în privința burselor sociale: sunt asigurate din bugetul național, cuantumul a crescut, avem un standard clar setat de lege, iar procedura de solicitare a bursei a fost simplificată. Astăzi sunt mai mulți elevi care primesc mai mulți bani decât s-a întâmplat vreodată, iar acesta este un lucru bun. E insuficient comparat cu nevoia reală, dar au fost făcuți pași semnificativi înainte. 

În paralel, din păcate, bursele de merit au avut o evoluție nefericită și un impact negativ, care va fi foarte greu de combătut în timp. Noțiunea de „merit” este cel puțin discutabilă, iar lucrurile în România, din păcate, au evoluat fără a avea prea multe discuții serioase despre asta. Este, din punctul meu de vedere, o nedreptate și o greșeală strategică faptul că am permis normalizarea ideii de „bursă merit” și creșterea cuantumului la nivelul la care am ajuns – 450 de lei. 

Pe larg, despre ambele tipuri de burse, cu bune și rele.

Scurt istoric al problemei burselor și cum acordă statul român sprijin pentru cetățeni

Scandalul burselor nu este singurul în care statul român este acuzat că ia de la cei muncitori, care merită bunăstare și progres, și dă celor leneși, care nu vor și prin urmare nu merită nimic decât să fie pedepsiți și marginalizați până când vor face ceva să le fie mai bine. Realitatea însă arată diferit. Statul, prin politicile sale fiscale și sociale, are capacitatea să redistribuie din bunăstarea produsă și să asigure, cel puțin pentru copii, șanse egale la o viață mai bună. 

România are însă un sistem fix pe dos: ia de la toți, și redistribuie preponderent către cei de la vârf, care au deja. Spre exemplu, pentru alte tipuri de venituri în afară de cele salariale ai cote de impozitare mai mici. Apoi, pentru venituri suplimentare există plafoane superioare peste care nu mai este necesar să plătești contribuțiile la sănătate și pensie. Cu alte cuvinte, avem un sistem de taxare regresiv: cu cât câștigi mai mult, cu atât povara fiscală devine mai mică.

Chiar și în cazul ajutoarelor sociale, cei mai săraci au acces la mai puțin decât ceilalți: indemnizația pentru creșterea copilului, care reprezintă 18% din bugetul total al ajutoarelor sociale, nu poate fi accesată decât de cei care au avut venituri în 12 din cele 24 de luni anterioare cererii, deși ajutorul nu este unul contributiv – nu este acordat din sumele colectate pentru contribuția socială, așa cum este pensia. 

Bursele școlare au reprezentat mereu și ele un astfel de mecanism, prin care statul dădea mai mult celor care aveau deja mai mult.

Până în anul 2020, acordarea burselor școlare ținea de autoritățile publice locale. Astfel, ce bursă puteai primi și cât era cuantumul bursei depindea de cât de bogată și interesată să-și sprijine elevii era autoritatea locală – primăria și consiliul local. Deloc surprinzător, Bucureștiul și alte localități bogate conduceau la acest capitol. Conform unui studiu realizat de Societatea Academică Română în 2020, doar 5,66% dintre localitățile din România respectau integral legea și acordau toate tipurile de burse școlare pentru elevi în timp ce 67% dintre autoritățile locale nu acordau niciun fel de bursă. 

Începând cu 2021, bursele școlare au trecut la Ministerul Educației, fiind asigurat pentru prima dată accesul egal în toată țara. Conform unui comunicat al ministerului, numărul beneficiarilor de burse a crescut de la 233.754 în anul școlar 2019-2020, la 605.510 elevi în 2021-2022, iar sumele totale alocate au crescut de la 270 de milioane de lei la peste 645 de milioane de lei. Cuantumul burselor a devenit unitar la nivel național, elevii putând primi 500 de lei pentru bursa de performanță, 200 de lei pentru bursa de merit, 200 de lei pentru bursa socială și 150 de lei pentru bursele de studiu. 

În 2022, bursele au fost iarăși subiect de scandal, când ministerul a schimbat criteriile de acordare a bursei de merit, întrucât exista riscul ca jumătate dintre elevi să fie eligibili a primi bursa de merit. Învățarea online din timpul pandemiei a dus la schimbări în evaluare, astfel că un număr mai mare de elevi au avut media peste 8,5, cât era pragul inițial. Prin urmare, ministerul a decis creșterea nivelului pragului la 9,5, pentru a se asigura că „bursele de performanță și de merit stimulează competiția și învățarea și sunt destinate celor mai buni elevi”. Pentru toți ceilalți elevi, spunea ministerul la vremea respectivă, „există burse de studiu, burse sociale, burse profesionale și bursa Bani de liceu”. 

Despre merite, nevoi, drepturi și dreptate

Acesta a fost un moment important când am ratat, ca societate, o discuție necesară. Trebuie menționat că bursele de merit reprezentau mereu peste jumătate dintre totalul burselor acordate, chiar aproape două treimi în 2022. România este, conform datelor Eurostat, în continuare în top 5 țări din UE din punct de vedere al inegalității veniturilor – cei mai săraci 20% dintre noi au de 6 ori mai puțin decât cei mai bogați 20% dintre noi. Mai mult, tot Eurostat indică faptul că în România 4 din 10 copii, cea mai mare pondere la nivelul Uniunii Europene, se află în risc de sărăcie sau excluziune socială. În acest context, cum este posibil ca doar 5,3% dintre elevi să primească bursă socială?

În goana de a defini zecimala de la care ești considerat un elev suficient de bun pentru a fi recompensat de stat cu bani, nu am mai avut timp să ne gândim dacă e totuși bine să dăm bani pentru „merit”. Dar răul era deja făcut – ani întregi, în special în București, zeci de mii de elevi au fost învățați că dacă au media peste un anumit prag, este normal să primească bani de la școală. Este meritul lor, care devine practic un drept. 

Orice schimbare de sistem poate să pară o nedreptate – până ieri, dacă făceam ce trebuie, aveam dreptul la acest beneficiu. Acum nu mai am, deci mi-a fost luat un drept, adică mi s-a comis o nedreptate. Asta au resimțit copiii în 2022, asta resimt unii dintre ei și astăzi. Există cazuri, cum a punctat presa, de elevi care au medii de 9 și nu iau bursa, dar văd că sunt alții cu medii sub 5 care iau bursa. Și asta după ce până anul trecut, au avut parte de această recompensă. Nedreptatea, din punctul lor de vedere, este cât se poate de clară și simplă – aveam un drept, nu-l mai am, a fost dat altcuiva care, după criteriile ce mi-au fost explicate inițial, nu merită!

Ne aflăm în fața unei nedreptăți care a fost creată artificial nu acum, prin cele mai noi schimbări, ci prin înființarea unui drept care nu a fost niciodată discutat dacă este benefic sau just/corect. În special primăriile de sector din București, dar și alte primării din țară, au crescut relevanța acestei burse prin creșterile repetate de cuantum. Aveam mai multe situații în care bursa de merit era de 2-3 ori mai mare decât bursa socială. Mai mult, bursa de merit era acordată în baza simplei raportări a mediilor, pe când bursa socială necesita un întreg dosar ce trebuia depus de părinți în primele două săptămâni ale anului școlar, cu o serie de acte doveditoare ale situației materiale, acte ce necesitau multiple drumuri, de multe ori în afara localității, drumuri pe care nu toți părinții și le permiteau. Bursele, în acest caz, deveneau un mecanism pentru autoritățile locale de a acorda bani unor familii din localitate – câteva celor foarte săraci, care reușeau să depună dosarul pentru bursa socială, și apoi destul de multe celor „cu copii merituoși”, care veneau la școală, nu făceau probleme, și luau note mari.

Prima reformă a burselor, cea prin care a fost uniformizată procedura și cuantumul, a preluat acest model care era limitat la mai puțin de o treime din localități și l-a adus la nivel național. A fost un prim moment când a fost ratată ocazia înțelegerii scopului burselor – ce anume vrem: ca bursele să recompenseze, sau să stimuleze sau să compenseze?