Scene halucinante în Arabia Saudită, sub ochii lui Benzema! Fotbalistul a fost biciuit la finalul meciului de un suporter

Scene halucinante în Arabia Saudită, sub ochii lui Benzema! Fotbalistul a fost biciuit la finalul meciului de un suporter

Arabia Saudită a devenit un punct de foc pentru microbiști, odată cu transferul lui Cristiano Ronaldo în Peninsula Arabă. Lupa adusă de interes aduce nu doar fotbal spectaculos, ci și momente halucinante, parcă tipice statelor mai puțin dezvoltate.

Jucătorul l-a udat, fanul l-a plesnit cu biciul

Finala Supercupei Arabiei Saudite i-a adus în față pe Benzema și Milinkovic-Savic, mai precis Al Ittihad și Al Hilal. Duelul a fost unul spectaculos, unde s-au înscris 5 goluri și Al Hilal i-a surclasat pe adversari, câștigând, scor 4-1.

Însă, nu fotbalul din această partida s-a viralizat, ci un moment de la finalul ceremoniei de premiere. Abderrazak Hamdallah, jucătorul lui Al Ittihad, a fost văzut certându-se cu un fan din tribune.

Hamdallah s-a îndreptat cu o sticlă de apă către tribune și l-a udat pe fan, cel mai probabil advers. Reacția fanului n-a întârziat să apară. Suporterul a scos în două secunde un bici și l-a plesnit de două ori pe fotbalist.

Văzând scenele uluitoare, mai multe persoane au intervenit să îi despartă pe cei doi, însă totul a fost filmat. Hamdallah este un fotbalist cu ștate vechi în Arabia, înscriind aproape 130 de goluri în campionat arab.

Marocanul a jucat pentru actuala formație a lui Cristiano Ronaldo, Al Nassr, între 2018-2022. Actualmente la Al Ittihad, atacantul marocan se află de trei sezoane în tricoul fostei formații a lui Victor Pițurcă.

Strange scenes from Saudi Arabia! 😂😕 After Al-Hilal’s victory over Al-Ittihad in the Super Cup final tonight, Al-Ittihad player Abderrazak Hamdallah is beaten with a belt by an angry Al-Ittihad fan.. pic.twitter.com/W4G5SJvKFl

— 𝐂𝐚𝐬𝐮𝐚𝐥 𝐔𝐥𝐭𝐫𝐚 𝐎𝐟𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥 (@thecasualultra) April 11, 2024

Controverse peste controverse în Arabia Saudită

Nervozitatea văzută în multe partide din Arabia Saudită s-a impregnat și pe Cristiano Ronaldo, care are ieșiri tot mai dese. Ultima a fost împotriva unui fotbalist al lui Al Hilal, văzut de mulți drept un „clovn“ care caută popularitate prin scandaluri cu fotbaliști mari. Cristiano Ronaldo l-ar fi lovit în zona pieptului cu umărul la un aut, grăbindu-se să repună mingea în joc.

Campionatul Arabiei a devenit un „hotspot“ pentru mulți fani ai fotbalului, odată cu transferurile uriașe. Staruri precum Milinkovic-Savic, Neymar, Benzema, Koulibaly sau Henderson l-au urmat pe Cristiano Ronaldo în zona Golfului, unde putea ajunge si Marius Sumudica.

Însă, se pare că nu le priește foarte bine fotbaliștilor europeni, mulți căutând să facă cale întoarsă către Europa. Primul care a rupt bariera Arabiei a fost Jordan Henderson, acum în lotul lui Ajax.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *