Schimb de replici între Aris Eram și Laura Giurcanu la „America Express”: „Și eu te iubesc”. Ce s-a întâmplat, de fapt, între ei

Schimb de replici între Aris Eram și Laura Giurcanu la „America Express”: „Și eu te iubesc”. Ce s-a întâmplat, de fapt, între ei

Aris Eram și Laura Giurcanu au avut o conversație neașteptată în ediția difuzată ieri, la „America Express”, și-au spus că se iubesc. După finalul filmărilor, ei au apărut împreună sărutându-se.

Competiția devine din ce în ce mai dificilă pentru concurenții de la „America Express”, sezonul 6. În ediția difuzată ieri seară, la Antena 1, a fost surprinsă lupta concurenților pentru a ajunge cât mai repede la o plantație de cafea, unde aveau de îndeplinit o misiune.

Pe drum, Aris Eram, care face echipă cu Alexia, sora lui, și Laura Giurcanu, care e în echipă cu Sânziana Negru, au avut un schimb neașteptat de replici. Competiția dintre cele două echipe a fost aprigă, motiv pentru care momentele tensionate nu au întârziat să apară, scrie a1.ro.

„Parcă voiați imunitatea mică, nu aia mare”, le-a spus Alexia Eram. „Vă iubim! Dar nu atât de mult încât să vă lăsăm să treceți”, a răspuns Laura Giurcanu.

„Și eu te iubesc!”, a fost replica lui Aris Eram. Ulterior, șoferul mașinii în care se aflau Alexia Eram și fratele ei a încercat să depășească mașina care le duce pe Laura Giurcanu și Sânziana Negru către plantația de cafea. A și reușit, deși drumul ea foarte îngust.

„Alexia, lasă-l în pace! O să murim aici!”, i-a spus Aris Eram surorii sale. „Cred că Laura și Sânziana au fost foarte supărate pe noi”, a mărturisit Alexia Eram.

„Frustrare! Am simțit frustrare! Nervi”, a zis Sânziana Negru, completată de Laura Giucanu: „I-au dat turbo, cred că mergeau cu 100 km la oră, au dispărut instant, în 10 secunde i-am pierdut. Nu i-am mai văzut”.

Alexia Eram și Aris, opriți de poliție la „America Express”, sezonul 6

Tot în ediția difuzată ieri, Alexia Eram și Aris au opriți de poliție la „America Express”. „Erau doi polițiști cu o atitudine foarte dură, care l-au dat jos pe șoferul nostru. Ne-au cerut documentele și ne-au spus că este ilegal ce facem. M-am enervat foarte tare.

După ce am vorbit cu ei, am crezut că ne vor duce la secția de poliție și vom sta acolo până dimineața pentru că nu vor înțelege despre ce este vorba. Unul dintre polițiști era cu mâna pe pistol, exact cum am văzut în serialul Narcos. Ne-au luat toate documentele – nouă, dar și echipei de producție”, a povestit Alexia Eram.

Laura Giurcanu și Aris, fiul Andreei Esca, săruturi pasionale în mașină, după „America Express”

Laura Giurcanu și Aris Eram formează cel mai nou cuplu? Este întrebarea care stă acum pe buzele tuturor, după ce cancan.ro a publicat imagini cu cei doi când se săruta pasional chiar în mașina creatoarei de conținut.

În urmă cu doar câteva zile, fiul Andreei Esca a scos-o în oraș, la o întâlnire în doi, pe adversara sa de la America Express. Cei doi au ieșit la masă, îmbrăcați lejer, și nimeni nu și-ar fi dat seama că între ei ar exista ceva mai mult decât o frumoasă relație de prietenie.

Laura Giurcanu și Aris, fiul Andreei Esca

Laura Giurcanu și Sânziana Negru

După ce au luat masa la un restaurant indian din Capitală, cei doi s-au îndreptat către mașina creatoarei de conținut. Laura Giuranu l-a dus pe Aris acasă, iar la un moment dat, spre surprinderea tuturor, cei doi au început să se sărute pasional. Ea a stins lumina în mașină, pentru a se asigura că nimeni nu-i vede. Acum rămâne de văzut dacă Laura și Aris formează un cuplu sau e vorba despre o scurtă idilă. Momentan, niciunul nu a confirmat povestea de dragoste.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *