Scumpiri masive pe piața imobiliară

RMAG news

Apartamentele noi s-au scumpit cel mai mult în Bucureşti, înregistrând un avans cu circa 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată o analiză realizată de site-ul Imobiliare.ro.

„Piaţa imobiliară dă semne de revenire încă din toamna anului trecut. Primăvara aceasta surprinde însă în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor, cu creşteri lunare susţinute în majoritatea oraşelor. Preţurile actuale sunt susţinute de o creştere mare a cererii. Ne aflăm aşadar într-un context de piaţă favorabil de achiziţie, cu o prognoză de creştere a interesului şi preţurilor în perioada următoare”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro, într-un comunicat al companiei.

Analiza privind evoluţia preţurilor în marile oraşe din ţară arată că apartamentele noi s-au scumpit cel mai mult în Bucureşti iar în prezent preţul mediu pe metrul pătrat util este de 1.850 de euro.

„Indicele Imobiliare.ro arată un avans cu 17% la nivelul preţului mediu solicitat pentru locuinţele situate în imobile finalizate în ultimii 5 ani. Astfel, apartamente care se vindeau sub 1.590 de euro/mp util în aprilie 2023 pot fi cumpărate acum cu un preţ mediu de 1.850 euro/mp util”, se menţionează în analiza citată.

O majorare cu 5% a preţului mediu solicitat pentru apartamentele noi din Capitală a fost observată, totodată, în ultima lună. Aceasta indică un flux semnificativ de proprietăţi noi intrate în piaţă cu preţuri mai mari.

În Bucureşti există, în momentul de faţă, circa 50 de proiecte rezidenţiale de diverse dimensiuni care au un termen de finalizare pe parcursul acestui an, potrivit informaţiilor colectate de Imobiliare.ro. Cele mai multe apartamente noi ar urma să fie date în folosinţă în zona de nord a oraşului, dar şi în sudul şi în vestul Capitalei. Vorbim, astfel, despre extreme ale pieţei, nordul oraşului fiind cunoscut pentru proprietăţile dezvoltate la standarde ridicate pentru care sunt solicitate unele dintre cele mai mari preţuri nu doar din Bucureşti, ci şi din ţară, în timp ce în celelalte două zone cumpărătorii pot găsi unele dintre cele mai accesibile variante.

„Interesul pentru proprietăţile noi din Capitală, atât apartamente, cât şi case, a crescut în primul trimestru al acestui an cu 22% comparativ cu intervalul similar din 2023, într-un ritm mai alert decât cel aferent locuinţelor vechi. În acelaşi timp, cunoscutele probleme din relaţia autorităţilor cu dezvoltatorii au generat o scădere cu 15% a ofertei pe segmentul nou, până la 13.700 de proprietăţi”, relevă analiza Imobiliare.ro .

Potrivit analiştilor, dacă vorbim strict despre potenţialii cumpărători care şi-au îndreptat atenţia spre apartamentele aflate în imobile finalizate începând cu 2020, putem spune că cei mai mulţi dintre ei au pus sub lupă oferta disponibilă în arealul Militari-Gorjului-Lujerului-Uverturii.

Expansiunea puternică pe segmentul rezidenţial nou din sudul oraşului a stârnit, de asemenea, interesul acestora, locul al doilea în clasament fiind ocupat de cartierul Berceni. Acesta a fost urmat îndeaproape de alt cartier din vestul oraşului, Drumul Taberei. Zona Ozana-Theodor Pallady din estul Capitalei, intens dezvoltată în ultimii ani atât pe plan rezidenţial, cât şi comercial a atras, la rândul său, un număr considerabil de potenţiali cumpărători.

În ceea ce priveşte Cluj-Napoca, acesta este cel mai scump oraş din ţară pentru cumpărătorii interesaţi de un apartament nou. Preţul mediu solicitat pentru aceste proprietăţi a ajuns până la sfârşitul lunii trecute la valoarea de 2.874 euro/mp util. Practic, o persoană care vrea să cumpere o locuinţă nouă plăteşte 164 de euro în plus pe metrul pătrat decât dacă ar opta pentru o proprietate disponibilă pe piaţa veche.

„Ce trebuie notat, însă, este avansul redus înregistrat în ultimele 12 luni la nivelul preţurilor, de circa 6%. Doar în Constanţa preţurile s-au majorat într-un ritm mai lent”, susţin analiştii.

Interesul potenţialilor cumpărători a gravitat şi în acest oraş către proprietăţile noi la începutul anului. Cu toate acestea, locuinţele vechi vin puternic din urmă, creşterea înregistrată la nivelul cererii fiind mai mare în cazul lor, arată datele Imobiliare.ro.

În Braşov, cumpărătorii interesaţi de achiziţia unui apartament nou plătesc acum preţuri cu 12% mai mari decât în perioada similară a anului trecut. În medie, poţi cumpăra un apartament aflat într-un imobil finalizat în ultimii 5 ani cu 2.211 euro/mp util.

Chiar dacă locuinţele noi costă mai mult, proprietarii au operat scumpiri mai semnificative în cazul locuinţelor vechi. Majorările depăşesc, de această dată, 18%. Cu astfel de preţuri, Braşovul îşi păstrează poziţia a treia în clasamentul celor mai scumpe oraşe din ţară pentru cei care îşi doresc să devină proprietari, subliniază analiza Imobiliare.ro.

„La începutul acestui an potenţialii cumpărători şi-au concentrat atenţia pe proprietăţile noi disponibile la nivelul pieţei locale. A fost vizibilă, însă, o scădere cu 15% a cererii, fapt care ar putea indica o domolire a interesului de achiziţie venit din partea micilor investitori. Oferta de proprietăţi noi, chiar dacă a fost modestă cuprinzând doar 1.200 de locuinţe, a crescut, lucru rar întâlnit în rândul marilor oraşe”, se mai arată în document.

De asemenea, apartamentele noi din Timişoara au ajuns să fie scoase la vânzare la preţuri care le depăşesc pe cele din Capitală, conform Indicelui Imobiliare.ro, după scumpiri cu aproape 15% în 12 luni. Pe piaţa rezidenţială locală a putut fi observat, astfel, al doilea cel mai semnificativ avans la nivelul preţurilor în rândul marilor oraşe din ţară, depăşit doar de cel înregistrat în Bucureşti.

În prezent, un apartament finalizat în oraşul de pe Bega în ultimii 5 ani poate fi cumpărat cu 1.885 euro/mp util.

„Locuinţele noi au fost, totodată, cele mai atractive pentru potenţialii cumpărători în primul trimestru din 2024, în ciuda faptului că nivelul interesului pe plan local a fost mai restrâns decât la începutul anului trecut. Oferta de apartamente şi case noi a inclus aproape 2.000 de unităţi în acelaşi interval de timp, fiind cu 19% mai bogată decât în trimestrul I din 2023”, susţin analiştii.

De asemenea, preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi scoase la vânzare în Constanţa a înregistrat în ultimele 12 luni cea mai mică variaţie şi a ajuns la 1.733 euro/mp util. Interesul potenţialilor cumpărători pentru proprietăţile noi din acest oraş a urmat o puternică tendinţă de creştere în prima parte a acestui an, raportat la situaţia înregistrată în perioada similară din 2023. Raportul dintre numărul de potenţiali cumpărători existenţi la nivelul pieţei şi oferta de proprietăţi noi de pe plan local a fost mai mare aici decât în celelalte cinci centre regionale majore din România.

Potrivit Imobiliare.ro, apartamentele noi din Iaşi sunt acum considerabil mai scumpe decât anul trecut. Preţul mediu pe care îl achită cumpărătorii a ajuns la 1.629 euro/mp util, după o majorare cu 12% în ultimele 12 luni. Chiar dacă locuinţele noi se vând în continuare cu preţuri mai mari faţă de cele de pe piaţa veche, ritmul în care au crescut preţurile în cazul acestora din urmă este mai accelerat. Discutăm despre un avans cu circa 13% până la valoarea de 1.578 euro/mp util.

Începutul anului a adus o creştere cu 15% în materie de cerere pe piaţa locală, Iaşiul depăşind toate marile oraşe din ţară la acest capitol. Şi de această dată, atenţia potenţialilor cumpărători a fost canalizată în primul rând pe apartamentele şi casele noi.

Imobiliare.ro este site-ul de imobiliare din România cu cea mai mare încredere în rândul utilizatorilor.

The post Scumpiri masive pe piața imobiliară appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *