Poluat, betonat, fără spații verzi și cu aproape câte o mașină la fiecare locuitor, Bucureștiul are un viitor sumbru, dacă administrația și oamenii nu gândesc o soluție pentru mai mult verde. Explică, într-un interviu pentru Libertatea de la Summitul Climate Change din Capitală, Stefanie Weavers, specialistă în arhitectura urbană din Germania.
Am vorbit joi, 19 octombrie, în prima zi a Summitului Climate Change din București, organizat de Social Innovation Solutions și BRD la Opera Națională Română. Aflat la a doua ediție, tema din acest an a summitului a fost intersecționalitatea și modul în care toate industriile se întrepătrund și influențează starea mediului.
La summit au fost prezenți specialiști din mai multe domenii ce țin de mediu, climă, agricultură, mobilitate urbană, atât români, cât și internaționali. Au fost prezenți și reprezentanți din Ministerul Mediului și cel al Energiei, precum și din primăriile din București.
Orașele viitorului
Stefanie Weavers este coordonatoarea International Building Exhibitions – IBA’27 din Stuttgart, Germania. Organizată de 100 de ani, expoziția internațională reunește construcții urbane la scară înaltă prezentate ca modele pentru comunități. Ediția curentă va fi organizată în 2027.
Stefanie Weavers
Soluția principală propusă de cei de la IBA este un oraș hibrid, o combinație de urbanizare și natură urbană. Un oraș „ca o fabrică în care industrii diferite se întrepătrund și sunt productive”, dar în același timp, sunt capabile să aducă toată comunitatea mai aproape de natură. Până acum, la IBA’27 au fost depuse 23 de astfel de proiecte urbanistice.
Într-un interviu pentru Libertatea, Stefanie Weavers vorbește despre orașele viitorului și cum ar trebui ele construite având în centru sustenabilitatea. Specialista în urbanism a prezentat și posibilele soluții pe care le are Capitala, un oraș deja masiv dezvoltat imobiliar, în care aproape fiecare locuitor are o mașină și oxigenul din mai puțin de un copac. Iar loc pentru spații verzi noi nu prea există, după cum a arătat Libertatea în seria jurnalistică „Orașele fără copaci”, astfel că bucureștii trăiesc ca într-un cuptor înconjurați de insule de căldură urbană.
Orașele se extind, dar nu inteligent
Libertatea: Ca să începem de la zero, explicați-ne, vă rog, ce este planificarea urbană?Stefanie Weavers: E dificil de răspuns într-o singură propoziție. Dar pe scurt, cred că în prezent, planificarea urbană înseamnă sau ar trebui să însemne mai mult decât arhitectură, clădiri și spații deschise. E un mix de discipline. E arhitectură, dar e și geografie. E biologie, e inginerie. Și trebuie să aducem toate aceste discipline împreună care să creăm structuri pentru orașele noastre.
– Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă orașele din zilele noastre?– Depinde de țara în care te afli, dar cred că cea mai mare problemă este modul în care se extind orașele. Se fac din ce în ce mai mari, mai întinse, fără nicio structură sau vreo planificare inteligentă.
Și desigur, nu știu cum este în România, dar o mare problemă în Germania și în țările vecine este piața imobiliară foarte costisitoare.
Soluții pentru mai mult verde într-un oraș betonat: grădini pe pereții clădirilor
– Pentru că ați menționat extinderea orașelor, aș vrea să vă întreb: ce facem în situația unui oraș care este deja construit și nu mai există spațiu pentru a amenaja spații verzi, parcuri? Este chiar exemplul Bucureștiului, deja aglomerat cu clădiri și mașini, poluare și insule de clădiri urbane, în care spațiul verde, precum parcurile și grădinile de bloc, mai degrabă este distrus decât crescut.– Aș spune că ar trebui combinate cât mai multe nevoi într-un spațiu mic. De exemplu, am văzut în oraș clădiri goale, nefolosite, care se degradează pe zi ce trece. Și atunci întrebarea e: poți să renovezi clădirea aceea? Dacă răspunsul este nu, atunci poate ar trebui să refolosești materialele din ea pentru alte clădiri, iar spațiul gol rămas să-l transformi într-o grădină urbană sau o mică fermă.
Nu este vorba despre a distruge spații întregi de clădiri pentru a crea parcuri sau invers. Ci despre modalitatea în care poți utiliza un spațiu mic într-un mod inteligent și sustenabil.
Spațiu verde nu înseamnă doar parcuri, poate fi și o fermă verticală sau o grădină verticală, pe pereții blocurilor. Sau o grădină pe acoperiș, lucruri de genul acesta. Deci întrebarea care ar trebui pusă este: cum putem utiliza ce avem deja în noi oportunități?
Iar pentru ele ar putea fi implicate chiar comunitățile locale. Avem multe exemple în lume.
– Ne puteți da câteva?– Suntem în contact cu mai multe astfel de comunități. În Canada, de pildă, este Green City Foundation, care implică localnicii în proiecte de revitalizare a unor spații abandonate. Alții au transformat o fostă benzinărie într-un parc, cu loc de joacă pentru copii.
Faptul că în genul acesta de proiecte sunt implicate comunitățile însăși ajută la o mai bună închegare a oamenilor, la crearea unei legături puternice, iar oamenii vor aprecia cu atât mai mult proiectul la care au lucrat.
Exemple de bune practici: Copenhaga, Amsterdam
– Și în București, o fostă linie de tren a fost transformată în parc de primărie.– Uau, asta e grozav! E un exemplu foarte bun.
– Cum arată orașul sustenabil ideal?– Nu cred că există un oraș sustenabil ideal. Toate orașele sunt unice în felul lor pentru că reprezintă un amestec de cultură locală, regiune, climat. În plus, trebuie să ne gândim și cum ne raportăm la sustenabilitate. Susținem ceva ce avem deja? Sau facem cumva să îmbunătățim?
Cred că mai degrabă ar trebui să ne îndreptăm atenția către a avea orașe circulare. Să avem sisteme circulare pentru apă, mâncare, pentru diverse materiale. Să oferim alternative la diversele forme de locuit. Să creăm sinergie. Apoi putem spune că suntem sustenabili.
– Este Stuttgart la acest nivel?– Oh, nu! (râde) Clar, nu. Încă experimentăm și căutăm răspunsuri la întrebările pe care le avem legate de sustenabilitate și circularitate și ne consultăm cu experți internaționali pentru asta.
– Ne puteți oferi însă un exemplu de oraș la care ar trebui să ne uităm și care să fie un model de bune practici pentru celelalte orașe, inclusiv pentru București?– Aș spune că sunt mai multe orașe la care ar trebui să ne uităm, asta pentru că e imposibil ca un oraș să atingă toate punctele. Copenhaga (Danemarca) este un exemplu foarte bun de sponge-city (orașul-burete este construit și amenajat în așa fel încât are capacitatea de a absorbi apa de ploaie și de a o infiltra în sol; previne seceta și inundațiile, n.r.).
Amsterdam (Țările de Jos) a făcut multe progrese în ceea ce privește circularitate, în special pe partea de construcții și cum să reutilizeze materialele. Zurich (Elveția) este un bun exemplu despre cum să gestionezi căldura urbană.
Orașele de dormit și riscul satelor
– Mai bine de jumătate din populația lumii trăiește și muncește în mediul urban, iar estimările arată că până în 2050, 7 din 10 oameni vor locui în oraș. Cum vedeți viitorul orașelor în condițiile astea?– Cred că mereu va fi așa în ceea ce privește urbanul. Dar în același timp, mi se pare că și ruralul a devenit foarte atrăgător și nu doar pentru că viața la oraș a devenit atât de scumpă.
Orașele vor exista întotdeauna, așadar, cum facem față numărului crescând de oameni din ele? Cum facem față risipei?
Cum facem planificarea urbană cu cap? Uitându-ne la mai multe nivele și lucrând în același timp pe mai multe sectoare, colaborând pe mai multe discipline. Pentru că planificarea urbană este și un proiect comunitar și cum spuneam, trebuie privită nu ca pe un simplu plan, ci ca pe un sistem complex.
– Ați spus mai devreme despre atractivitatea satelor. Pot fi ele o nouă șansă pentru autorități și comunități de a le dezvolta la nivel de orașe, dar mai mici, printr-o planificare urbană „cu cap”? Combinând nevoile de oraș cu natura, cu spațiile verzi?– Nu aș spune chiar construirea unor orașe noi. Dar cred că pot fi o foarte bună oportunitate de a crea, poate nici măcar sate, ci comunități. Pentru că sunt convinsă că există oameni care își doresc să trăiască mai degrabă natural, fără să depindă de serviciile publice pe care le găsesc la oraș, ori care își doresc să vadă cum e să trăiește în mod circular, să-și producă singuri alimentele.
Deci ar putea fi ca un laborator, dacă vrei, al viitorului. Dar cred că este un proces de durată, ce trebuie gândit, oamenii trebuie să se găsească întâi pe ei înșiși, nu să vină administrația și să spună: „uite spațiul ăsta, mergi acolo”.
– Dacă ne uităm doar la București sau la alte orașe din România, s-au dezvoltat haotic, avem clădiri peste clădiri. Dacă nu suntem atenți, asta s-ar putea întâmpla și cu satele despre care vorbim acum, ori urbanul se va duce atât de multe spre rural încât îl va acapara, nu?– Se vor dezvolta necontrolat, da, exact ca orașele. Pentru că orașele, așa cum le vedem acum, au ca scop principal o singură utilizare: de cazare, de locuire. Și ai practic niște orașe de dormit, atât. Dar nu asta ne dorim.
Comunitățile locale trebuie să ia parte la deciziile administrațiilor
– Cum putem trăi în armonie cu natura? Sau mai bine zis, cum poate natura rezista în armonie cu noi?– Ține de schimbarea mentalității. Nu e ceva ce poți face prin a le spune oamenilor: „trebuie să apreciați natura, trebuie să faceți asta și asta”. Soluția e în a-i implica în deciziile locale, în proiecte comunitare pentru că doar așa oamenii vor realiza ce înseamnă să lucrezi cu natura, nu împotriva ei, și care este scopul muncii lor. Doar așa o vor aprecia cu adevărat.
– Un cercetător specializat pe natura urbană mi-a spus la un moment dat că oamenii văd elementele naturale ca pe o amenințare, cumva că noi suntem în război cu natura pentru propriul nostru confort. Cum vedeți afirmația asta?– Nu suntem în război, avem nevoie de natură. Nu putem trăi fără ea. Dar ea poate rezista fără noi. Din nou, este o chestiune de cum învățăm să combinăm într-un singur lor mai multe nevoi.
Nu mai este ca în Evul Mediu, nu mai avem un zid între noi și natura care trebuie să rămână afară. Trebuie să ne punem întrebarea cum aducem către noi natura într-un mod cât mai inteligent. Avem nevoie, desigur, de parcuri, dar ele pot avea mai multe funcții. De recreere, da, dar parcurile pot avea și o grădină urbană, stupuri pentru creșterea albinelor, genul acesta de lucruri mici, dar esențiale. Putem trăi împreună.
