Şefa Comisiei Electorale ruse sugerează că Putin va candida la alegerile din 2024, un „eveniment foarte important pentru întreaga lume”

Şefa Comisiei Electorale ruse sugerează că Putin va candida la alegerile din 2024, un „eveniment foarte important pentru întreaga lume”

Şefa Comisiei Electorale Centrale (CEC) din Rusia, Ella Pamfilova, a lăsat vineri, 4 august, să se înţeleagă faptul că preşedintele Vladimir Putin ar putea candida la alegerile prezidenţiale din 2024 pentru un nou mandat, ceea ce i-ar permite acestuia să rămână la putere până în 2030, scrie agenția spaniolă de presă EFE, preluată de Agerpres.

„Trăim acum într-o vreme în care trebuie să ne unim şi să arătăm lumii (…) cât de uniţi suntem, cât de puternici suntem, cum ne strângem în jurul puterii supreme pe care o reprezintă preşedintele”, a declarat Pamfilova, potrivit agenţiei oficiale de presă TASS.

Pamfilova – care în anii ’90 era o susţinătoare a valorilor liberale înainte de a deveni o apărătoare a regimului actual din Rusia – a subliniat că alegerile prezidenţiale din martie anul viitor ar trebui să fie „catalizatorul” care să le ofere ruşilor ocazia să-şi demonstreze dragostea pentru patria lor şi „să răspundă celor care încearcă să ne atace independenţa şi pământul”.

Pamfilova: O serie de țări „nu pot suporta că cineva este independent”

În opinia ei, aceste alegeri vor constitui şi „un eveniment social şi politic foarte important nu doar pentru Rusia, ci şi pentru întreaga lume”.

„De ce spun că ele vor fi importante pentru întreaga lume? Pornesc de la faptul că o serie de ţări vor să ne slăbească (…) Ele nu pot suporta alternativa, că cineva este independent”, a spus ea.

O „nouă” metodă digitală pentru numărarea voturilor

Pamfilova a indicat că ruşii vor putea folosi votul electronic în aproximativ 30 de regiuni ale ţării şi că CEC va introduce o nouă metodă digitală de numărare a voturilor, care va reduce timpul necesar pentru numărarea buletinelor de vot.

La alegerile legislative din 2021, opoziţia – atât comuniştii, cât şi liberalii – au denunţat manipularea rezultatelor votului electronic, care a fost folosit de Putin însuşi pentru a-şi exercita dreptul la vot.

Comuniştii au acuzat în mod deschis partidul pro-Kremlin „Rusia Unită” că le-a smuls victoria în mai multe circumscripţii din Moscova, unde aproape două milioane de alegători au preferat această variantă de vot.

Cu o zi înainte, şefa Comisiei Electorale Centrale insistase deja asupra faptului că viitoarele alegeri prezidenţiale nu pot fi comparate cu alegerile anterioare, întrucât ruşii îşi vor alege calea de urmat.

„Aceste alegeri pot decide nu doar soarta ţării, ci şi soarta lumii”, a insistat ea.

Kremlinul vrea ca Putin să fie reales cu cel puțin 80% din voturi

Kremlinul va încerca să obţină realegerea lui Putin cu peste 80% din voturi la scrutinul prezidenţial din 2024, a anunţat la jumătatea lunii iulie publicaţia rusă independentă Meduza, citând surse oficiale.

Cel mai bun rezultat electoral obţinut de Putin a fost de 76,69% din voturi în 2012, când a revenit la Kremlin după patru ani ca prim-ministru.

Administraţia prezidenţială de la Moscova nu se aşteaptă ca eşecurile de pe câmpul de luptă din Ucraina să influenţeze victoria zdrobitoare la urne a lui Putin, care, la 70 de ani, se află la putere din 2000.

Putin poate candida inclusiv la alegerile din 2030

Potrivit unui sondaj recent (oficial), 76,1% dintre ruşi aprobă modul în care Putin îşi exercită mandatul de şef al statului, în pofida unor eşecuri, cum ar fi rebeliunea eşuată din 24 iunie condusă de şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin.

În februarie, Putin a subliniat că „atât alegerile (locale şi regionale) din septembrie anul acesta, cât şi cele prezidenţiale din 2024 vor avea loc în strictă conformitate cu legea, prin respectarea tuturor procedurilor constituţionale democratice”.

Controversata reformă constituţională din 2020 îi permite lui Putin să candideze pentru realegerea sa atât în 2024, cât şi în 2030.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *