Șefa Secției de Psihiatrie a Spitalului de Urgență Pitești, reținută. Este acuzată că a luat mită de peste 140 de ori

Șefa Secției de Psihiatrie a Spitalului de Urgență Pitești, reținută. Este acuzată că a luat mită de peste 140 de ori

Şefa Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a fost reţinută pentru luare de mită. Anchetatorii susțin că a luat mită de peste 140 de ori de la pacienţi sau aparţinători ai acestora.

Scandal de corupție la Spitalul Județean de Urgență Pitești

Alte două cadre medicale sunt cercetate în dosar. Potrivit procurorilor, toţi banii erau luaţi de şefa Secţiei Psihiatrie, dar nu rămâneau toţi la ea, ci erau împărţiţi cu alte cadre medicale.

„În perioada mai-august 2023, inculpata ar fi primit, în biroul de lucru al acesteia situat în incinta Secţiei de Psihiatrie din cadrul S.J.U. Piteşti, în mai multe rânduri, de la pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani, în bancnote în cupiuri de la 50 la 500 de lei, precum şi bunuri, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, fiind vorba de cel puţin 147 de acte materiale, privind sume individuale cuprinse între 50 de lei şi 600 de lei”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeș, potrivit Agerpres.

În acelaşi dosar în care şefa Secţiei de Psihiatrie a fost reţinută pentru 24 de ore, mai este suspect un doctor, un medic psihiatru, coleg cu ea.

De asemenea, procurorii au emis ordonanţe de control judiciar pentru alte două persoane, un asistent medical şi un registrator medical.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *