Șefa Spitalului Urziceni, unde o tânără a născut pe trotuar, suspendată de primar la două zile după incident

Șefa Spitalului Urziceni, unde o tânără a născut pe trotuar, suspendată de primar la două zile după incident

Daniela Elena Ianuş, managera Spitalului Urziceni, a fost suspendată din funcție, miercuri, de primarul din Urziceni, informează News.ro. Decizia vine la două zile după ce o tânără de 24 de ani a născut în fața spitalului, pe trotuar.

„Astăzi (n.r. – miercuri) am luat hotărârea de suspendare din funcţie a doamnei manager. A fost informată DSP şi prima informare pe care am făcut-o a fost către domnul ministru Rafila”, a anunțat primarul Constantin Sava, într-o conferință de presă.

Sava susține că a luat decizia suspendării fără a mai aştepta rezultatul anchetelor care au fost demarate de mai multe instituţii, dar şi de procurori, din cauza presiunii exercitate de opinia publică şi mass-media.

Primarul a mai spus că miercuri, la ora 16.00, are programată o discuţie cu ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila.

Scandalul care a dus la suspendarea managerei de la Spitalul Urziceni a pornit de la faptul că o gravidă de 24 de ani nu a fost primită să nască în spital, luni dimineață, și a născut pe trotuarul din fața instituției medicale.

Ministerul Sănătății a numit situația „inacceptabilă”, iar ministrul Alexandru Rafila a cerut demiterea sau demisia managerului unităţii medicale. 

Marți, într-un interviu pentru Libertatea, primarul Constantin Sava a spus că femeia care a născut în fața spitalului a avut „ghinion” și a acuzat medicii că refuză să vină să lucreze la Urziceni.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *